COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala ploi însemnate cantitativ COD GALBEN: 27-05-2025 ora 10 Intre 27 mai, ora 10 – 28 mai, ora 03 se va semnala intensificări ale vântului  COD PORTOCALIU: 27-05-2025 ora 17 Intre 17:25 si 20:30 se va semnala Va ploua, iar în timp scurt sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantități de apă de 35...40 l/mp. in Județul Galaţi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primăria municipiului Tulcea îi va invita anul acesta pe contribuabili să decidă proiectele prioritare pentru comunitate, a declarat vineri, pentru AGERPRES, edilul Ştefan Ilie.

Primarul a punctat că aceasta va fi prima participare a cetăţenilor la actul decizional.

În contextul în care autoritatea locală va identifica mai multe proiecte prioritare pentru comunitate, dar bugetul nu va fi suficient pentru a le pune în practică pe toate, Primăria municipiului Tulcea îi va invita pe cetăţeni să decidă ce proiecte vor fi prioritare.

"Vom face o bugetare participativă. Dacă cetăţenii au nevoie de zece investiţii, un parc, o şosea sau un spaţiu verde, dar nu vom avea bani decât pentru cinci dintre ele, îi vom lăsa pe ei să decidă priorităţile. Fiecare proiect din cele zece va avea bugetul public. Poate că alegerile primarului sau ale Consiliului local ar putea să fie mai puţin în favoarea celor mai mulţi", a afirmat Ştefan Ilie.

Printre priorităţile din acest an ale administraţiei publice locale se numără realizarea proiectului care vizează sistemul de preluare a apelor pluviale din centrul oraşului, astfel încât această zonă să nu mai fie inundată după fiecare ploaie torenţială.

"Nu putem începe repararea altor străzi, din cauză că nu avem acest proiect (cel privind sistemul apelor pluviale - n.r.). Îl vom scoate la licitaţie. Lucrările vor crea un disconfort, dar vor rezolva 80% din problemele generate de apele pluviale", a mai spus edilul.

El a adăugat că anul acesta doreşte să scoată la concurs proiecte de regenerare urbană pentru a rezolva mai multe probleme ale oraşului, printre care se numără traficul aglomerat şi lipsa spaţiilor verzi.

"Lucrăm la regenerarea parcului Victoria, dar în documentele Primăriei sunt cinci hectare, iar pe teren am descoperit 3,5 hectare. Acolo putem crea locuri de parcare, un sistem de preluare a apelor pluviale sau spaţii verzi", a precizat primarul municipiului.

În opinia lui, rezolvarea problemelor legate de inventarul domeniului public sunt, de asemenea, prioritare.

"Nu avem un inventar pus la punct, iar proprietăţile publice nu sunt cadastrate, lucru care împiedică dezvoltarea. Nu există un cadastru sistematic al întregului oraş, astfel încât să ştim câţi s-au întins într-un alt domeniu de proprietate. Folosim un Plan Urbanistic General (PUG) din anul 1996, deşi primăria a plătit unul actualizat. Nu pot cheltui pentru un alt PUG până când nu se clarifică situaţia celui care trebuia utilizat la ora asta. În ultimii ani, oraşul s-a dezvoltat doar prin Planuri Urbanistice Zonale (PUZ). Am identificat 300 de PUZ-uri care au îngrămădit oraşul, în interior, nemaiexistând spaţii verzi şi locuri de parcare suficiente. În zone îndepărtate, dezvoltatorii au vândut terenuri fără utilităţi, apoi au plecat, iar cetăţenii se adresează acum primăriei. Avem un urbanism în detrimentul dezvoltării unui oraş fericit", a mai spus Ştefan Ilie.

Printre succesele înregistrate în primele luni de mandat, el a enumerat atât preluarea Grădinii de vară, a unui mini-complex de agrement abandonat, dar şi îmbunătăţirea comunicării cu cetăţenii prin lansarea aplicaţiei Tulcea City Report. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.