Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Se reiau zborurile internaţionale de pe Aeroportul Oradea, a informat marţi Primăria Municipiului Oradea, care a făcut demersuri pentru aprobarea unor măsuri de sprijin din fonduri europene.

Potrivit comunicatului remis AGERPRES, Primăria Oradea, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, a demarat în cursul lunii mai anul curent procedurile pentru aprobarea unor măsuri de sprijin pentru dezvoltarea accesibilităţii aeriene a oraşului şi judeţului Bihor.

În luna august a fost emisă decizia Comisiei Europene prin care se aproba o schemă de ajutor de stat de 1 milion de euro pentru operatorii aerieni care vor dezvolta noi destinaţii internaţionale pentru reducerea impactului pandemiei de COVID-19.

"Procedura publică de selecţie a ofertelor a fost publicată în data de 17 august şi, ca urmare a analizei ofertelor depuse, suntem bucuroşi să anunţăm azi că Ryanair a fost declarată câştigătoare pentru suma de 800.000 de euro (valoarea maximă/companie) şi, începând cu luna decembrie 2020, va opera 4 zboruri internaţionale, cu două frecvenţe pe săptămână pentru fiecare destinaţie. Destinaţiile sunt: Londra (Stansted), Milano (Bergamo), Bologna şi Dusseldorf (Weeze)", se arată în comunicatul Primăriei Oradea.

Primarul Ilie Bolojan, care a câştigat duminică alegerile pentru conducerea CJ Bihor, a declarat că este bucuros că licitaţia organizată de Aeroport cu finanţarea asigurată de Primăria Oradea, chiar în condiţii de pandemie, a readus compania Ryanair la Oradea.

"S-a dovedit că soluţia pentru conectarea externă a unui aeroport de tipul celui din Oradea presupune acordarea unor facilităţi companiilor pentru noile zboruri în primii ani, până la consolidarea unui anumit număr de pasageri. Dacă acum doi ani şi jumătate, când s-au pierdut zborurile externe, ar fi fost o disponibilitate mai mare a Consiliului Judeţean Bihor de a oferi facilităţi, sunt convins că ar fi putut fi menţinute zborurile. După preluarea mandatului de către cei care am fost aleşi duminică, Consiliul Judeţean va colabora cu Primăria Oradea pentru a susţine zborurile şi pentru a asigura conectarea aeriană a judeţului Bihor cu mai multe aeroporturi din Europa în anii următori. Respect pentru bihoreni!", a declarat Ilie Bolojan. AGERPRES / (AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.