Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primăria Oradea a depus miercuri la Ministerul Sănătăţii toată documentaţia necesară pentru ca un areal de 476,64 hectare din oraş să primească statutul de staţiune balneară, a informat administraţia locală.

Potrivit unui comunicat remis de primărie, în următoarele luni, documentaţia va trece prin procesul de avizare interministerială, urmând ca spre finalul anului să se emită hotărârea de guvern prin care să fie atestat oficial statutul de staţiune balneară.

"De menţionat faptul că Oradea este deja staţiune turistică de interes naţional, dar după ce va fi declarată şi staţiune balneară vom putea accesa noi fonduri UE, care vor fi la dispoziţie pentru proiecte cum ar fi cel privind construirea grădinii termale din Ioşia, podul pietonal din zona Parcului Brătianu care va face legătura cu Cetatea Oradea şi alte asemenea proiecte. Sperăm ca viitoarea perioadă de programare să ofere finanţare şi pentru companiile private care vor dori să investească în turismul balnear", a precizat directorul Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (APTOR), Mihai Jurcă.

La începutul anului 2020, Primăria Oradea începea demersurile pentru declararea unui areal din oraş drept staţiune balneară de interes naţional. În acest sens, a avut loc şi o vizită în teren a reprezentanţilor Institutului Naţional de Recuperare Medicală Fizică şi Balneoclimaterică.

"Specialişti au preluat probe din apa termală din această zonă, probele au fost analizate şi rezultatele lor au arătat că acestea au un factor curativ foarte bun, dar şi calităţi foarte bune pentru cura externă a mai multor afecţiuni", se arată în comunicatul primăriei. AGERPRES/(AS-autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.