COD GALBEN: 06-08-2020 ora 14 Intre 14:45 si 19:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală în general de 55...60 km/h in Județul Olt, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 06-08-2020 ora 14 Intre 14:15 si 18:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 - 60 km/h in Județul Argeş, Județul Giurgiu, Județul Dâmboviţa, Județul Teleorman;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Proiectul privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile către Maria şi Costică Constanda, a fost respins, joi, pentru a treia oară de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

 



S-au înregistrat 26 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi cinci abţineri, însă pentru a fi adoptat proiectul era nevoie de votul favorabil a cel puţin două treimi din numărul total (51) al consilierilor municipali în funcţie.

CGMB a mai respins acest proiect de două ori - miercurea aceasta şi pe 15 iulie.

"Unii dintre consilierii generali şi-au încălcat jurământul faţă de bucureşteni. Nu le pasă că noi, de săptămâna viitoare, nu vom mai putea face nicio plată în beneficiul bucureştenilor. Au votat ori butonul 'abţinere' ori nu şi-au exercitat dreptul de vot ori, cum este cazul grupului PMP, nu a participat la şedinţă. (...) Liderul grupului PNL din Consiliul General, domnul Bujduveanu, a votat împotrivă, (...) iar consilierii generali USR s-au abţinut - Ivan Florin, Ana Ciceală, Cosmin Smighelschi, Alexandru Gâdiuţă şi Florin Grigorescu. Grupul PSD a votat şi, de asemenea, doar cei care au fost prezenţi din grupul ALDE, pentru că am avut şi absenţi. PSD, ALDE au votat, PNL şi USR nu, iar PMP a lipsit cu desăvârşire. Cam ăsta este respectul pe care-l arată consilierii generali bucureştenilor", a declarat primarul general, Gabriela Firea, în şedinţa CGMB.

Înainte de a se trece la votarea proiectului, Firea a subliniat că, de săptămâna viitoare, conturile Primăriei Capitalei vor fi blocate, dacă acesta nu este adoptat de către consilierii municipali.

"Familia Constanda se va îndrepta din nou împotriva Primăriei Capitalei, pentru că nu a primit nici banii, nici terenul, iar noi, la rândul nostru, ne vom îndrepta - şi nu e o ameninţare, e o informare - împotriva celor care au blocat acest proiect, ori prin faptul că nu l-au votat, ori că au votat împotrivă ori s-au abţinut, pentru că trebuie să ne apărăm şi noi. Noi trebuie să dovedim că am vrut", a spus Firea.

Ea a menţionat că Municipalitatea trebuie să plătească familiei Constanda 115 milioane de euro.

"E vorba despre nişte păcate pe care noi le tragem acum, dar ele datează de acum 16 ani, nu e vina noastră că trebuie să plătim urgent 115 milioane de euro familiei Constanda. (...) Noi avem practic acum o decizie definitivă şi irevocabilă prin care domnul Constanda şi familia sa trebuie să primească această sumă uriaşă pentru noi, 115 milioane de euro. Avocaţii domniei sale, văzând că noi suntem în imposibilitatea de a plăti o sumă atât de mare, nu avem aceşti bani, (...) au transmis solicitarea de a se proceda la o dare în plată - şi anume un teren (...) în Cartierul Francez", a explicat Firea.

Potrivit acesteia, prin darea în plată a celor 15.000 de metri pătraţi din Satul Francez, Primăria Capitalei nu scapă în totalitate de datorie.

"Până acum am plătit 17 milioane de euro, (...) ar fi acum un echivalent a 35 de milioane de euro, plus, minus, în funcţie de ultima evaluare ANEVAR - darea în plată de astăzi, suprafaţa de teren din Cartierul Francez - şi oricum rămânem cu o sumă de 63 de milioane de euro care poate să fie plătită eşalonat, am reuşit să obţinem prin negociere (...) până la sfârşitul anului viitor", a declarat Firea.

Pe de altă parte, ea a afirmat că şedinţa de joi a CGMB a fost la un pas să nu mai aibă loc, deoarece s-a primit o ameninţare cu bombă. Ulterior, aceasta s-a dovedit a fi falsă.

"Ne-am pus şi noi întrebarea iniţial dacă nu cumva această ameninţare cu bombă nu ar putea avea legătură până la urmă cu singurul punct de pe ordinea de zi de astăzi. (...) Vă daţi seama ce încărcătură are această şedinţă de Consiliu, dacă s-au pretat unii dintre cei interesaţi inclusiv să ameninţe cu bombe, cu jumătate de oră înainte de şedinţa de Consiliu să fim sunaţi să părăsim Primăria", a adăugat Firea.

Consilierul municipal USR Ana-Maria Ciceală a arătat că grupul USR se va abţine de la votarea acestui proiect.

"Aşa cum am spus şi ieri, grupul USR se va abţine pe acest proiect de hotărâre, nu s-a schimbat absolut nimic în motivarea acestei hotărâri de ieri până astăzi, lipseşte acea expertiză a unui auditor care să ne spună care sunt variantele pentru darea în plată a unui teren sau achitarea datoriilor în bani. (...) Nicăieri în hotărârea judecătorească definitivă şi pe care într-adevăr trebuie să o punem în executare nu e menţionat felul în care noi trebuie să ne achităm de obligaţii către familia Constanda", a spus Ciceală.

Potrivit directorului Direcţiei Juridic, Adrian Iordache, cuvântul audit nu există în materia executării silite. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.