Oraşul Făget din judeţul Timiş aşteaptă, duminică, decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind intrarea în carantină, după ce în localitate au apărut peste 40 de cazuri dispersate de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, a declarat, pentru AGERPRES, primarul oraşului, Marcel Avram.
"Este vorba despre peste 40 de cazuri, sunt destul de dispersate, iar ancheta epidemiologică făcută de Direcţia de Sănătate Publică Timiş nu a putut stabili clar de unde a izbucnit răspândirea cazurilor COVID. Ancheta epidemiologică este în curs, dar problema este că boala a apărut în mai multe zone ale oraşului şi se teme de o infecţie de tip comunitar", a afirmat Marcel Avram.
Edilul spune că în primărie nu au fost cazuri de îmbolnăviri, dar sunt minifocare.
"Toţi au fost puşi în izolare, iar o parte din familiile celor care au fost puşi în izolare (la domiciliu, n.r.) s-au îmbolnăvit şi ei. Era oarecum inevitabil. Primele cazuri de COVID au fost în primul val, au urmat şapte săptămâni în care nu s-a mai înregistrat niciun caz, iar acum, de trei săptămâni, au reapărut cazurile de infectări cu SARS-CoV-2. Au fost două decese", a explicat primarul Marcel Avram.
Până în prezent, a fost instituită carantina zonală în două localităţi, Gornet (Prahova) şi Cartojani (Giurgiu), din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |