COD GALBEN: 07-08-2020 ora 10 Intre 07 și 08 august;Fenomene vizate se va semnala 07 și 08 august in 07 și 08 august;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Zidul de incintă al Cetăţii Medievale Sighişoara, care s-a prăbuşit pe o porţiune de 4,6 metri în zona Tronsonului 11, în urmă cu doi ani, urmează să fie refăcut în cadrul proiectului "Ambulanţa pentru Monumente" de către Asociaţia "Monumentum", care a preluat deja amplasamentul de la Primăria Sighişoara.

"Echipa Asociaţiei 'Monumentum', care va realiza lucrările de intervenţii la segmentul de zid prăbuşit din cadrul Tronsonului 11 al Zidului Cetăţii Sighişoara, a avut o întâlnire cu primarul municipiului, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, pentru preluarea amplasamentului şi începerea lucrărilor de salvare a segmentului de zid prăbuşit. În Sighişoara, proiectul 'Ambulanţa pentru Monumente' se implementează în baza unui protocol de colaborare între Asociaţia 'Monumentum' şi municipiul Sighişoara, ce a fost aprobat în luna iunie de Consiliul Local şi care prevede refacerea zidului, din aceleaşi material din care a fost construit (piatră zidită cu mortar de var)", a anunţat, marţi, Primăria Sighişoara, într-un comunicat de presă.

Potrivit protocolului, municipiul Sighişoara a pus la dispoziţia Asociaţiei "Monumentum" materialele necesare realizării intervenţiei, utilaje, transport, şi sprijină Asociaţia "Monumentum" cu logistica necesară pentru buna desfăşurare a proiectului, asigurând şi cazarea membrilor implicaţi în proiect.

"Lucrările de intervenţii în primă urgenţă la segmentul prăbuşit - Tronsonul 11 al Zidului Cetăţii Sighişoara - au fost incluse în calendarul intervenţiilor programate pentru anul 2020 de către Asociaţia 'Monumentum' în programul  'Ambulanţa pentru Monumente - Transilvania Sud' şi se vor realiza în baza protocolului de colaborare între Asociaţia 'Monumentum' şi municipiul Sighişoara, cu sprijinul Institutului Naţional al Patrimoniului. Proiectul 'Ambulanţa pentru monumente', susţinut de Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales, a fost lansat în anul 2016 pentru a contribui la salvgardarea a sute de monumente istorice, printr-o reţea de organizaţii active în domeniul patrimoniului", au precizat reprezentanţii Primăriei Sighişoara.

Din documentaţia istorică existentă - planuri ale cetăţii din anul 1750 - rezultă că, în zona prăbuşirii zidului de incintă, în vechime, au avut loc alunecări de teren, iar lucrările edilitare de refacere au fost efectuate în anul 1858. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.