COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Piaţa Progresul a fost inaugurată miercuri, după ce a fost renovată şi a obţinut autorizaţia de securitate la incendiu.
"Este o investiţie care s-a realizat într-un timp record, undeva la 8 luni de zile a durat să realizăm această piaţă despre care pot să spun că este cea mai frumoasă din România astăzi, (...) avem ceea ce este necesar unui comerţ civilizat şi tot ceea ce este necesar unor oameni care trăiesc într-o Capitală europeană. Discutăm despre siguranţă, este o piaţă autorizată ISU, avem o parcare amenajată de 200 de locuri, avem sistem de climatizare, avem o compartimentare extrem de eficientă, care ne ajută să dăm acestei pieţe nu doar o componentă economică, pentru că trebuie să subliniem că este un punct de atracţie inclusiv pentru toţi producătorii din zonele limitrofe Bucureştiului, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, dar are şi o funcţie socială", a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, cu prilejul inaugurării Pieţei Progresul.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
El a spus că în această piaţă sunt cele mai mici preţuri din Bucureşti. "Sunt convins că aici - şi ne-am străduit enorm să avem aceste condiţii - avem cele mai mici preţuri din Bucureşti. Suntem extrem de competitivi", a afirmat Daniel Băluţă.
La eveniment a participat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
"Doresc să-i mulţumim domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru eforturile deosebite pe care le-a făcut ca Sectorul 4 şi nu numai el, sectoarele Bucureştiului, să poată să aibă acces (...) pentru fonduri europene, mai ales pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, astfel încât astăzi am aplicat pentru 50 de milioane de euro, bani necesari pentru o staţie de metrou", a adăugat Daniel Băluţă.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
Potrivit Primăriei Sectorului 4, urmare a unei investiţii totale în valoare de 12.824.140 de lei, Piaţa Progresul a devenit în doar câteva luni "una dintre cele mai moderne zone agro-alimentare din Bucureşti".
Complet renovată, cu spaţii comerciale modernizate, piaţa oferă condiţii civilizate atât pentru comercianţi, cât şi pentru locuitorii Sectorului 4 şi nu numai, care se aprovizionează din acest loc. Lucrările, începute în luna noiembrie a anului trecut, au vizat, în primul rând, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, astfel încât, în prezent, Piaţa Progresul este una dintre cele mai sigure zone agro-alimentare din Capitală, precizează autoritatea locală.
Conform sursei citate, întreaga construcţie a fost recompartimentată, căile de acces au fost lărgite şi suplimentate. Totodată, au fost înlocuite instalaţiile electrice, au fost montate sisteme de detecţie şi de stingere a incendiilor, sisteme de evacuare a fumului şi, după caz, a gazelor fierbinţi, tâmplăria veche a fost înlocuită cu una nouă, ignifugată, care să asigure rezistenţa la foc şi să nu favorizeze propagarea uşoară a incendiilor. Inclusiv faţada clădirii a fost realizată din materiale greu combustibile.
Partea de funcţionalitate a fost îmbunătăţită, sens în care pe cele două niveluri ale pieţei au fost amenajate zone distincte pentru producătorii agricoli şi pentru agenţii economici, pentru desfăşurarea unui comerţ civilizat. Comercianţilor le-a fost rezervată zona de la parterul pieţei, unde pe o suprafaţă de 4.500 metri pătraţi, mărită, de altfel, în urma lucrărilor de reconfigurare, au fost amenajate 3 zone distincte, cu aproximativ 30 de spaţii comerciale, alimentare şi non alimentare grupate separat, în care vor funcţiona magazine alimentare, brutării, cofetării, carmangerie, pescărie, farmacii, florării. Intrarea în zona dedicată farmaciilor este separată de cea a pieţei, pentru a facilita accesul non-stop. Mai mult, tot la parter, au fost prevăzute o zonă de tip fast-food şi una de promenadă.
Cât priveşte utilizarea spaţiilor comerciale, închirierea acestora se face în cadrul licitaţiilor publice, organizate în baza regulamentului prevăzut de hotărârile Consiliului Local Sector 4.
De asemenea, la etaj, pe o suprafaţă de 4.000 metri pătraţi, într-un open-space au fost amenajate 142 de tarabe duble pentru producătorii de fructe şi legume. Aceasta a fost, de altfel, prima zonă comercială dată în folosinţă, la începutul acestui an, după lucrările de modernizare, din care oamenii se aprovizionează deja cu fructe şi legume proaspete. Mai mult, în ajutorul comercianţilor şi pentru a elimina şi descuraja practicile neconcurenţiale, producătorii au posibilitatea de a-şi achita în regim de self-pay costul închirierii tarabelor.
Îmbunătăţiri s-au adus şi în privinţa condiţiilor igienico-sanitare. Astfel, a fost montată o instalaţie de răcire a aerului, pentru aerisirea spaţiului interior, precum şi o instalaţie pentru colectarea şi evacuarea apelor uzate, prevăzută cu separatoare de grăsimi pentru tratarea apelor menajere. De asemenea, în incinta pieţei sunt montate 3 defibrilatoare, cu instrucţiunile necesare, uşor de folosit, pentru acordarea primul ajutor în caz de necesitate.
Totodată, pe terasei pieţei a fost amenajată o parcare cu o capacitate de 195 de locuri. Piaţa va fi monitorizată cu sisteme video, a precizat Primăria Sectorului 4. AGERPRES/(A, AS - autor: Iulia Carciog, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |