COD GALBEN: 08-05-2025 ora 10 Intre 8 mai, ora 14 – 9 mai, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ceremonia de înălţare a drapelului de stat de la Târgu Mureş, a fost organizată, vineri, în Cetatea Medievală, fără public şi cu reguli stricte de distanţare socială pentru militari şi oficialităţi, pe fondul măsurilor de combatere a răspândirii noului coronavirus.

"Ziua drapelului naţional este importantă pentru toţi românii, dar mi-ar place să cred că în special pentru noi, militarii, fiindcă noi îl purtăm tot timpul, cât suntem la serviciu, în misiune sau reprezentăm România oriunde mergem, la exerciţiile naţionale şi la exerciţiile internaţionale. Garnizoana Târgu Mureş şi Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş, cu sprijinul Primăriei municipiului Târgu Mureş şi al Consiliul Judeţean Mureş au organizat, astăzi, o ceremonie publică de înălţare a drapelului naţional al României în Cetatea medievală din Târgu Mureş, respectiv platoul din proximitatea Bastionului Dogarilor. În urmă cu o seară, a avut loc o ceremonie restrânsă de coborâre şi desprindere a drapelului care a fost arborat anul trecut", a declarat reprezentantul cu presă al Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale, maior Alexandru Ivanof .

Conform acestuia, drapelul nou, care a fost înălţat pe catarg, a fost introdus, în seara zilei de 25 iunie, în Catedrala 'Înălţarea Domnului', unde a rămas peste noapte, iar astăzi de dimineaţă, iar în cursul dimineţii zilei de vineri, a fost oficiată slujba de sfinţire a acestuia de către preotul paroh.

"După cum bine aţi văzut, la ceremonia de înălţare a drapelului prezenţa nu a fost mare datorită vremurilor tulburi prin care trece toată omenirea", a adăugat Ivanof.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a declarat, în cadrul ceremoniei, că drapelul naţional înseamnă respect faţă de faptele trecutului, fiind mereu prezent în timpul scrierii istoriei.

"Astăzi este Ziua drapelului naţional, unul dintre simbolurile noastre naţionale, drapelul naţional înseamnă respect faţă de faptele trecutului, demnitate în prezentul vieţilor noastre, dar şi moştenirea pe care avem datoria să o lăsăm urmaşilor noştri, curată şi integră. Cred că s-a dovedit că tricolorul este unul din însoţitorii noştri fideli în momentele istoriei noastre, în momentele grele sau în cele frumoase", a declarat Mara Togănel.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a arătat că drapelul este un liant între trecut, prezent şi viitor, precum şi între generaţii, iar obligaţia tuturor este de respect reciproc al simbolurilor.

"Cred că aceste zile sunt foarte importante pentru noi, toţi, este vorba despre Ziua drapelului, ziua simbolului naţional şi cred că drapelul este un liant între trecut, prezent şi viitor, este un liant între generaţii şi obligaţia noastră este de a respecta simbolurile tuturor. Şi chiar aici, în judeţul Mureş, unde ştim foarte bine că, chiar dacă au existat momente mai sensibile, cred că este obligaţia tuturor să ne respectăm simbolurile, iar generaţiilor următoare să le transmitem că împreună putem să ne construim un viitor comun", a declarat Peter Ferenc.

Alături de oficialităţi, la ceremonia de la Târgu Mureş au participat şi militari din cadrul structurilor de Forţe pentru Operaţii Speciale. AGERPRES/(A - autor: Dorina Matiş, editor: Diana Dumitru, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

26 iunie - Ziua Drapelului Naţional

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.