Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Operatorii de salubrizare vor fi obligaţi să spele străzile situate în zona centrală a oraşului, unde traficul este intens, minim o dată pe zi, potrivit noului Regulament de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare, lansat în dezbatere publică de Municipalitate.

"Noul Regulament prevede reguli unitare de spălare a arterelor din Capitală, pentru toate sectoarele, şi, în premieră, sunt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea acestor reguli. Astfel, operatorii de salubrizare vor fi obligaţi să spele bulevardele/ străzile/ arterele/ zonele aglomerate/ pieţe/ intersecţii/ târguri situate în zona centrală a oraşului unde traficul este intens, minim o dată pe zi. Restul arterelor vor fi spălate de 1-3 ori săptămânal. Măturile, periile utilizate în prezent se vor înlocui cu echipamente de aspiraţie", conform unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), transmis, joi, AGERPRES.

În primii 3 ani după delegarea serviciului se vor înlocui măturile/ periile cu echipamente de aspiraţie în procent de 50%, urmând ca în următorii 3 ani să ajungă la un procent de 75%.

Toate utilajele care deservesc serviciul de salubrizare se vor încadra în clasa de poluare minim EURO 4 şi vor fi dotate cu sistem GPS.

Delegatarul serviciului (Primăriile Sectoarelor 1 - 6) şi Primăria Municipiului Bucureşti vor avea acces în mod obligatoriu la softul de verificare şi urmărire a sistemului GPS, precizează Municipalitatea.

"Creşte numărul de articole supuse sancţiunilor, respectiv de la 72 în regulamentul vechi la 110 (sancţiuni noi pentru nerespectarea frecventelor minime de spălare/ stropit/ măturat mecanizat, întreţinerea salubrizării străzilor, colectarea deşeurilor, întocmirea programelor de prestaţie a serviciilor etc.). De asemenea, a fost majorat cuantumul amenzilor de la 1.000 la 3.000 în regulamentul vechi, respectiv de la 2.000 la 4.000 în regulamentul nou", arată sursa citată.

PMB menţionează că a lansat în dezbatere publică noul Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul Bucureşti, pe 29 mai, pentru 30 de zile.

"Această formă a documentului, care a fost supus dezbaterii publice, are la baza regulamentul aprobat prin HCGMB în anul 2010, care necesita schimbări pentru a fi în conformitate cu noile modificări legislative în domeniu. După încheierea perioadei de dezbatere publică, timp în care cei interesaţi pot veni cu sugestii/ opinii cu valoare de recomandare asupra proiectului, acesta va fi supus spre aprobare Consiliului General al Municipiului Bucureşti", a adăugat PMB. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.