Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat, marţi, că instituţia a montat termoscanere la intrare, iar accesul celor care au peste 37 de grade Celsius va fi interzis, respectivele persoane fiind sfătuite să ia legătura cu medicul de familie.

De asemenea, edilul a anunţat că după data de 15 mai nu vrea să treacă "peste noapte" la reluarea activităţii faţă în faţă, din primărie, măsurile trebuind să fie bine gândite, dar primele locaţii care vor fi deschise cetăţenilor vor fi parcurile şi florăriile.

"Cele mai multe măsuri de relaxare, care ţin de noi, le vom anunţa după ce va exista un document adoptat pentru perioada de după 15 mai, când vom trece la starea de alertă. Începând de astăzi, avem termoscanere şi se ia temperatura tuturor persoanelor care vin la primărie, angajaţi şi cetăţeni. Noi nu avem de gând să reluăm activitatea peste noapte, prin contact faţă în faţă între angajaţi şi cetăţeni decât acolo unde tehnologia nu permite acest lucru. Acolo, respectând regulile, vom avea şi relaţia cu publicul. Nu vrem să aglomerăm oraşul cu deplasarea degeaba a cetăţenilor şi să ne expunem unor boli. Se va schimba modul nostru de viaţă, deşi nu îmi doresc ca acest lucru să se întâmple în totalitate", a detaliat Nicolae Robu.

Pe fondul faptului că a scăzut numărul celor internaţi cu SARS-CoV-2 la Spitalul "Victor Babeş" din Timişoara, "cu toate că trebuie să rămânem vigilenţi", edilul a anunţat intenţia de deschidere a parcurilor şi a florăriilor.

"Având în vedere că s-a ajuns la 86 de îmbolnăviţi, din care nu toţi sunt din judeţul Timiş, ne putem permite să deschidem parcurile şi florăriile. În comitetul local pentru situaţii de urgenţă voi propune un astfel de proiect. Va fi permisă şi plimbarea cu bicicleta", a explicat Robu.

În privinţa teraselor, primarul crede că ar putea fi deschise, dar nu ca până acum, ci cu măsurile de rigoare pentru a ne putea proteja şi are în vedere o mulţime de măsuri ce pot fi luate pentru ca riscurile de contaminare să fie cât mai mici.

"Eu aş vrea, şi am cerut aparatului de specialitate să spună, dacă putem să-i ajutăm pe comercianţi de acea scutire de plată pe spaţiul pe care-l ocupă din terenul public, chiar să le putem da mai mult spaţiu, pentru a putea amenaja mesele la distanţe mai mari între ele decât până acum şi să nu le luăm bani pentru asta. Pentru bugetul local, aceste sume nu reprezintă ceva esenţial, dar pentru ei înseamnă mult", a menţionat edilul.

Nicolae Robu a atras totuşi atenţia că "nu e de joacă" cu această pandemie, deşi "unii încearcă să instige acum populaţia că este o diversiune, dar nu este aşa deloc", deşi nu trebuie să se ajungă în extrema unei temeri exagerate în faţa virusului. El a punctat şi faptul că în ultimele zile a fost o situaţie în care au fost internaţi cinci bolnavi cu coronavirus, care locuiau pe aceeaşi scară de bloc.

"Abia aştept ziua în care vom avea zero internaţi şi decedaţi. Până acum, la Spitalul Victor Babeş am avut în total 549 de bolnavi, nu doar din Timişoara. Au fost 422 de externări (77% grad de însănătoşire), 41 de decese (7,4%) şi 86 de persoane internate (15,6% din totalul celor internaţi au mai rămas în spital)", a spus Nicolae Robu. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.