Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 Un consilier al primarului din Târgu Mureş, Claudiu Maior, a anunţat, joi seara, că mai mulţi locuitori şi-au exprimat dorinţa de a fi organizat un referendum local privind problema lansată în dezbatere de edilul Dorin Florea, în legătură cu responsabilitatea naşterii unui copil.

"După apariţia în presă a comunicatului domnului primar Dorin Florea cu privire la necesitatea unei dezbateri publice privind responsabilitatea naşterii unui copil şi pe fondul reacţiilor publice ale politicienilor, mai mulţi târgumureşeni şi-au exprimat dorinţa organizării unui referendum local. Deocamdată nu s-a luat nicio decizie, se analizează", a precizat, pentru AGERPRES, Claudiu Maior, consilierul primarului din Târgu Mureş.

Claudiu Maior a afirmat, joi seara, pe o pagină de socializare, că "unii muncesc" şi cer referendum împotriva celor "care vor să huzurească pe banii copiilor", iar alţii vor protesta, vineri, "revoltaţi că li se fură 'lenea'!".

"La proteste înainte, la muncă înapoi! Unii muncesc şi cer referendum împotriva celor care vor să huzurească pe banii copiilor, iar alţii mâine protestează, revoltaţi că li se fură 'lenea'! Cine să ne mai înţeleagă?! Am înţeles că mâine, o platformă civică sub denumirea 'Aresel' din Bucureşti doreşte un miting la Târgu Mureş! Vin aici să ne certe, pentru că am îndrăznit să spunem cu voce tare, tot ce alţii şoptesc pe la colţuri. Înainte de proteste, le aduc la cunoştinţă că Primăria Municipiului Târgu Mureş s-a implicat în integrarea şi dezvoltarea comunităţii rromilor, fiind una din primele primării din ţară care a susţinut şi a investit în: şcolarizare cu transport gratuit, formare profesională, ateliere de tâmplărie, construirea de locuinţe cu toate utilităţile, baie comunală, asfaltarea drumurilor, biserică etc., singura condiţie fiind ca aceştia să meargă la lucru şi să îşi ducă copiii la şcoli", a afirmat Claudiu Maior, pe Facebook.

Acesta a precizat că, în plus, la Centrul Rozmarin, Primăria Târgu Mureş duce gratuit zilnic peste 100 de copii, pe care îi hrăneşte şi educă, în condiţiile în care părinţii lor trăiesc din alocaţiile acestora.

"Ştim cu toţii de centrul Rozmarin, unde zilnic peste 100 de copii sunt aduşi de acasă cu transport gratuit, spălaţi, hrăniţi (două mese pe zi), şcoliţi, supravegheaţi şi îndrumaţi, iar apoi transportaţi din nou acasă. Vi se pare normal ca un adult sănătos să stea acasă, în vârful patului, trăind după alocaţiile copiilor, în timp ce alţii muncesc cel puţin 8 ore/zi plătind contribuţii sociale? Vi se pare normal ca femeile care îşi doresc copii să muncească şi să respecte protocoale de sănătate, în timp ce alte femei, la fel de apte de muncă să stea acasă, pe banii statului, aducând pe lume copii de care să nu mai aibă grijă nimeni şi să-i trimită la cerşit?! Sunt convins că târgumureşenii de bună credinţă ştiu cine sunt adevăraţii discriminaţi!", a susţinut Claudiu Maior.

Platforma civică Aresel a anunţat că va organiza, vineri, un protest paşnic în centrul municipiului Târgu Mureş, ca urmare a declaraţiilor primarului Dorin Florea, pe care le consideră "discriminatorii şi rasiste", la adresa persoanelor de etnie romă şi a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile şi defavorizate.

Organizatorii susţin că la protest sunt aşteptaţi peste 1.000 de oameni din comunităţile de romi din Târgu Mureş, activişti şi membri ai asociaţiilor sau ONG-urilor civice şi pe probleme de drepturile omului.

În urmă cu două zile, primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a susţinut, într-o postare pe facebook, că acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului ar trebui abordată în alt mod decât în prezent şi că propune introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care doresc să aibă copii, pentru a se evita situaţiile în care unii aduc pe lume copii doar pentru a avea o sursă de venit. Ulterior, el a dat declaraţii în presa centrală în care a menţionat că a făcut referire "la ţigani", pe care îi consideră cea mai mare problemă a României.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în privinţa declaraţiilor primarului municipiului Târgu Mureş, a precizat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele instituţiei, Asztalos Csaba.

"Am demarat o autosesizare. Citaţia a fost deja transmisă către domnul primar, la biroul dânsului, la Primăria din Târgu Mureş. L-am citat pentru săptămâna viitoare, pentru marţi, la audieri, iar tot săptămâna viitoare, miercuri, aş vrea ca această speţă să fie dezbătută de Colegiul Director al CNCD", a declarat pentru AGERPRES preşedintele CNCD, Asztalos Csaba.

El a spus că nu doreşte să facă aprecieri înaintea dezbaterii cazului.

"Nu aş vrea să comentez nici prima postare, nici declaraţia ulterioară, nu vreau să mă antepronunţ. Ce observ eu e că, probabil, se pare că toate problemele din Târgu Mureş au fost soluţionate şi acum ... cea mai mare problemă a oraşului este legată de strategiile naţionale de îmbunătăţire a natalităţii şi tot ce ţine de alocaţia de stat pentru copii, care, de altfel, este un drept constituţional, dacă ne uităm în Constituţie", a mai precizat preşedintele CNCD. AGERPRES / (AS - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.