Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Asociaţia Comunelor din România şi-a asumat obligaţia de a identifica proprietarii şi suprafeţele ce vor fi împădurite, a declarat, miercuri, preşedintele organizaţiei, Emil Drăghici, care a adăugat că este treaba Ministerului Mediului cât poate susţine prin resurse financiare.

"Ne-am asumat obligaţia de a identifica proprietarii şi suprafeţele care urmează a fi împădurite. Cât poate să susţină prin resurse financiare e treaba ministerului", a spus Drăghici, după o întrevedere avută miercuri de reprezentanţi ai Asociaţiei Comunelor din România cu ministrul Mediului, Costel Alexe, pe tema împăduririlor în zonele degradate.

Potrivit lui Drăghici, sprijinirea acestei acţiuni de împădurire este un element deosebit de important. "Împădurirea trebuie (făcută - n.r.) repede, că timpul nu ne aşteaptă. (...) S-a adus în discuţie şi faptul că sunt suprafeţe de izlazuri care, prin diminuarea numărului de animale, necesită a fi împădurite şi aici mai avem şi de modificat anumite reglementări", a explicat el.

În cadrul întrevederii, s-au stabilit şi alte aspecte. "Veţi regăsi într-un acord de parteneriat, deci lucrăm pe elemente care să determine clar angajamentele noastre, ale primarilor constituiţi în Asociaţia Comunelor, dar şi ale ministerului, pentru că am constatat că şi de partea noastră sunt nerealizări, dar şi de partea ministerului sau a altor organisme care sunt subordonate ministrului Mediului", a precizat Drăghici.

Prim-vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Mariana Gâju, a arătat că măsurile de împădurire se aplică nu doar în zonele de munte, ci şi pentru toate terenurile de tip arabil sau degradate din mediul rural. "Se referă şi la proiectele cu finanţare europeană, care să poată să contribuie la construirea, practic la investiţii de biogaz, care să folosească aceste materiale rezultate în urma tăierii padurilor sau materialele care sunt degradabile de pe terenul României", a afirmat Gâju.

Ea a precizat că, pe lângă asigurarea sumelor pentru împădurire, se încearcă ca Ministerul Mediului să susţină şi toate studiile pedologice. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.