COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 06:10 si 09:00 se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Mun. Bucureşti; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 06:00 si 09:00 se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Călăraşi, Județul Ilfov; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 05:40 si 08:00 se va semnala Ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Botoşani, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Harghita; COD GALBEN: 20-10-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m, izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Municipalitatea are incluse în programul de consolidări peste 200 de clădiri, a declarat primarul general, Gabriela Firea, după ce preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a postat pe pagina sa de Facebook că, în loc să se ocupe de consolidarea clădirilor cu risc seismic, Primăria Generală se apucă de refacerea faţadelor.

"Un reprezentant al partidului PNL Bucureşti, care are pretenţia că ar cunoaşte activitatea Primăriei Capitalei, consideră că actuala administraţie nu ar trebui să refacă faţadele clădirilor istorice, ci că ar fi mai bine să consolideze imobilele cu risc seismic. Informez reprezentantul opoziţiei că, în comparaţie cu doar 20 de imobile consolidate în ultimii 30 de ani, în prezent Primăria Capitalei are incluse în programul de consolidări peste 200 de clădiri (...) Până în anul 2020 se va interveni la toate cele 349 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic!", a afirmat Firea, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Ea i-a asigurat pe bucureşteni că va continua programul de consolidări.

"Este jenant să ceri consilierilor generali, reprezentanţi ai partidului de opoziţie din care faci parte, să voteze împotriva proiectelor de hotărâre care vizează consolidarea clădirilor cu risc seismic, adică să împiedici derularea unui program atât de important pentru Capitala României şi apoi să ieşi public să declari sus şi tare ca actuala administraţie nu consolidează imobilele din Bucureşti! (...) Îi asigur pe bucureşteni că vom continua acest program amplu de consolidări", a adăugat Firea.

Conform PMB, în perioada 2017 - 2019 au fost întreprinse acţiuni de consolidare şi punere în siguranţă în peste jumătate dintre imobilele din categoria risc seismic I.

La peste 179 de imobile au fost executate lucrările de punere în siguranţă şi intervenţii de urgenţă, iar pentru majoritatea sunt realizate documentaţiile tehnice pentru a intra în procesul de consolidare. Toate sunt în zone protejate, iar majoritatea sunt monumente istorice. La şase imobile consolidarea a fost finalizată, în mai puţin de un an de la începerea programului, în prezent lucrându-se la finisaje, conform cerinţelor proprietarilor, informează PMB.

Conform sursei citate, alte 23 de imobile (blocuri cu locuinţe şi imobile monument-istoric aflate în degradare) se află în proces de consolidare, lucrările fiind într-un stadiu avansat.

Alte 11 imobile au fost preluate de AMCCRS de la Direcţia Generală de Investiţii pentru a putea fi finalizate. Este vorba de şantiere începute şi cu zece ani în urmă, unde lucrările au fost blocate de revendicări financiare şi amânări. Contractele au fost reziliate şi sunt realizate noi expertize pentru continuarea lucrărilor, precizează PMB.

La 46 de imobile (100.000 de metri pătraţi) au fost întocmite expertizele şi proiectele tehnice şi se va demara execuţia lucrărilor în cel mai scurt timp. La alte 38 de imobile proprietarii (persoane fizice/ juridice) au fost consiliaţi şi apoi autorizaţi de PMB pentru a realiza lucrările de consolidare pe forţe proprii.

Pentru 2019 sunt prevăzute fonduri pentru expertizarea a aproape 250.000 de metri pătraţi, proiectare şi execuţie pentru 100 de clădiri, lucrări de punere în siguranţă pentru 100 de clădiri şi lucrări de reabilitare a faţadelor pentru 100 de clădiri, menţionează PMB. Peste 1.500 de persoane din imobilele pericol public au fost deja mutate, iar toate locuinţele de necesitate deţinute de PMB sunt ocupate în prezent, anunţă PMB.

Instituţia aminteşte că, prin AMCCRS, a demarat un program de reabilitare al faţadelor, anul acesta fiind aprobate fondurile necesare pentru pentru primele 26 de clădiri, la Blocul Rosenthal începând deja lucrările. Se vor reabilita de asemenea toate clădirile din centrul Capitalei care au fost incluse în zona prioritară a programului de reabilitare. Până în prezent au fost inventariate toate imobilele cu probleme la faţade situate în zonele prioritare. Au fost identificate 430 de clădiri din clasa RS II şi RS III de risc seismic. Proprietarii au fost notificaţi şi au 60 de zile pentru a lua măsuri. O parte dintre aceştia au optat să intre în programul municipal de refacere a faţadelor şi au apelat la AMCCRS, care a întocmit documentaţiile aferente şi care va realiza lucrările de execuţie, informează PMB.

"În loc să se ocupe de consolidarea clădirilor cu risc seismic, Primăria Generală se apucă de refacerea faţadelor. O singură clădire a fost finalizată din lista de clădiri care necesită reabilitare în Bucureşti (...) Într-o Românie Normală siguranţa cetăţenilor ar fi mai importantă decât nevoia doamnei Firea de a-şi face imagine pentru campania electorală", a postat miercuri Violeta Alexandru, pe Facebook. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.