Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

De la 1 septembrie, tramvaiul 41 va circula pe un singur fir doar în zona Podului Grant, iar în acest fel intervalul de succedare se va mări cu aproximativ un minut faţă de perioada în care tramvaiul circula pe ambele sensuri, a anunţat, miercuri, directorul executiv al Direcţiei Transporturi din cadrul PMB, Mihai Teodorescu.

"Tramvaiul 41 va circula pe un sens, însă doar pe porţiunea Podului Grant, dar aceasta nu va mări intervalul de succedare decât cu un minut, faţă de ce era înainte, să circule pe ambele sensuri. Deci, bucureştenii nu vor fi afectaţi. Ba, dimpotrivă. Vom lăsa şi linia 641, 642 şi se va mai crea încă o linie 643, tot navetă, ca să venim în sprijinul cetăţenilor, să poată să îşi aleagă cel mai bun traseu", a precizat el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB.

Primarul general, Gabriela Firea, a subliniat că restricţiile de circulaţie sunt necesare, având în vedere multitudinea şi importanţa lucrărilor care trebuie efectuate.

"Avem peste 20 de poduri cu grad mare de risc. Au fost expertizate în mandatul meu şi cred că este normal să facem aceste lucrări, nu doar de a pune în siguranţă, ci chiar mai mult, de reparaţii. Este normal să fie şi anumite restricţii pe perioade scurte de timp, pentru că altfel nu se pot face acele lucrări", a precizat ea.

Pe 25 iunie, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei Creci, anunţa că circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată între 29 iunie şi 1 septembrie pentru realizarea unor lucrări la Podul Ciurel, staţia de metrou din Drumul Taberei şi la podul Grant, iar pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pe două linii navetă.

Pe 8 august, Gabriela Firea anunţa că prima etapă a proiectului "Străpungere Ciurel - Nod Rutier Virtuţii" se va încheia până la sfârşitul acestui an, iar până la 1 septembrie se va relua circulaţia tramvaiului 41.

"Conform graficului de execuţie, prima etapă a acestui proiect, Nodul Virtuţii, se va încheia la sfârşitul acestui an, atunci când vom începe, în conformitate cu legislaţia în vigoare, testele statice şi dinamice. După această etapă, Nodul Virtuţii - acest obiectiv de investiţii atât de aşteptat de bucureşteni - va putea fi redat circulaţiei! De asemenea, începând cu data de 1 septembrie, tramvaiul 41 va putea circula în această zonă, înainte de începerea anului şcolar", preciza ea. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.