COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 07:55 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Braşov; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 07:45 si 10:00 se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Teleorman; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 07:40 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Maramureş, Județul Sălaj, Județul Cluj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 07:40 si 10:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Alba, Județul Covasna, Județul Sibiu; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 07:30 si 09:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Botoşani, Județul Suceava, Județul Suceava; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 06:00 si 09:00 se va semnala Local ceață care reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Bacău, Județul Bacău, Județul Galaţi, Județul Neamţ, Județul Vrancea, Județul Iaşi, Județul Vaslui; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 06:00 si 09:00 se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Prahova, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 03:15 si 09:00 se va semnala - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Constanta, Județul Tulcea; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Brăila, Județul Ialomiţa, Județul Buzău, Județul Călăraşi; COD GALBEN: 18-10-2019 Intre 03:00 si 09:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Harghita;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul general, Gabriela Firea, a semnat, joi, la Tokyo, un memorandum cu reprezentanţii Itochu Corporation, document conform căruia compania japoneză va finaliza până la sfârşitul lunii martie 2019 studiul de fezabilitate cu privire la oportunitatea şi posibilitatea folosirii energiei verzi în spitalele din Bucureşti, informează PMB prin intermediul unui comunicat.

"Compania Municipală Energetică Bucureşti S.A., parte a Holdingului Municipal, va asigura punerea în practică a proiectului prin reabilitarea reţelelor termice, retehnologizarea şi modernizarea instalaţiilor şi echipamentelor de producere a energiei termice din spitale, conform studiului de fezabilitate ce va fi realizat de Itochu Corporation şi finanţat de Guvernul Japoniei. Potrivit Memorandumului semnat astăzi, compania Itochu va finaliza studiul de fezabilitate până la sfârşitul lunii martie 2019. După recepţia studiului de fezabilitate, Primăria Capitalei va identifica soluţiile de finanţare şi va demara de îndată procedurile pentru implementarea proiectului conform soluţiilor tehnice rezultate din acest studiu", a precizat sursa citată.

Memorandumul de înţelegere pentru elaborarea studiului de fezabilitate a fost semnat din partea japoneză de preşedintele diviziei de proiecte energetice al Itochu Corporation, Masahiro Imai.

Gabriela Firea a apreciat că semnarea memorandumului reprezintă o "nouă etapă" în managementul sistemului medical din Bucureşti, dar şi un prim pas pentru transformarea Bucureştiului într-un smart city.

"Toate spitalele din Capitală, nu doar cele administrate de primărie, utilizează, în acest moment, instalaţii şi echipamente învechite pentru producerea energiei termice, a apei curente, dar şi a energiei electrice, de aceea ne dorim ca, în cel mai scurt timp, să putem implementa acest proiect, prin care obţinem nu doar randamente energetice mai bune, cu cheltuieli mai mici, dar contribuim şi la reducerea poluării. Bucureştiul devine, astfel, un model de bune practici pentru toate oraşele din România", a spus ea.

Masahiro Imai s-a declarat încântat de colaborarea cu administraţia de la Bucureşti şi a subliniat că, în afară de procesul de achiziţionare şi instalare a echipamentelor şi a sistemelor de eficienţă energetică pentru spitale, este extrem de important ca furnizorii să asigure instruirea personalului şi mentenanţa sistemelor.

"Energie Verde în spitale" este cel de-al doilea proiect pe care Primăria Capitalei îl derulează în parteneriat cu Itochu Corporation. Anul trecut s-a semnat realizarea studiului de fezabilitate pentru introducerea în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică Bucureşti (SACET) a unor tehnologii de vârf la nivel mondial de producere eficientă a energiei termice, necesare încălzirii şi alimentării cu apă caldă menajeră a populaţiei Capitalei. Compania Itochu a finalizat şi predat primăriei studiul de fezabilitate, care presupune, printre altele, construirea a două centrale electrotermice în cogenerare, de înaltă eficienţă, în zonele Titan şi Aviaţiei, dar şi modernizarea CET-urilor operate în prezent de Elcen.

Programul "Energie Verde pentru Spitalele Municipiului Bucureşti" presupune realizarea şi implementarea unui sistem integrat Smart Energy şi realizarea de investiţii pentru ca unităţile medicale, aflate în administrarea Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, să devină autonome şi eficiente din punct de vedere energetic. Concret, se prevede introducerea cogenerării în centralele termice, instalarea de sisteme cu panouri solare pentru prepararea apei calde menajere şi încălzirii, utilizarea centralelor termice de încălzire pe biomasă, precum şi a panourilor fotovoltaice.

De asemenea, în cadrul vizitei pe care o efectuează în Japonia, Gabriela Firea s-a întâlnit cu viceguvernatorul Băncii Japoneze de Cooperare internaţională (JBIC), Nobumitsu Hayashi, cu care a discutat despre posibilitatea finanţării proiectelor de modernizare a sistemului termoenergetic din Bucureşti.

Primarul general s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Băncii Comerciale Nippon Export and Investment Insurance, Masafumi Nakada, cu care a discutat despre implicarea Guvernului japonez în proiectele discutate de delegaţia română împreună cu oficialii japonezi la Tokyo, acesta dând asigurări că Guvernul Japoniei susţine proiectele primăriei pentru că acestea sunt sustenabile, a menţionat PMB.

Firma japoneză Itochu Corporation, înfiinţată în anul 1858, este unul dintre cele mai mari grupuri comercial-industriale ale Japoniei, cu o cifră anuală de afaceri de peste 45 miliarde de dolari, având peste 90.000 de angajaţi şi desfăşurând operaţiuni în mai mult de 120 de ţări, din toate zonele lumii. Firma este activă în România încă din anii '70 şi s-a implicat activ în proiecte de modernizări industriale sub finanţare japoneză, dar mai ales în reabilitarea termocentralelor Bucureşti Sud, Brăila, Mintia, Iaşi şi Suceava, dar şi la realizarea noului grup energetic de 150 MW din CET Paroşeni. A mai executat şi modernizarea - extinderea Staţiei Electrice 400/220 kV de la Brazi Vest (GIS), contribuind şi la extinderea reţelei de fibră optică operată de Transelectrica SA, se menţionează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.