COD GALBEN: 28-01-2022 ora 10 Intre 28 ianuarie, ora 10 – 29 ianuarie, ora 08Fenomene vizate se va semnala 28 ianuarie, ora 10 – 29 ianuarie, ora 08Fenomene vizate COD GALBEN: 28-01-2022 ora 20 Intre 20:10 si 02:00 se va semnala local, Intensificări temporare ale vântului, cu viteze de peste 55...65 km/h. in Județul Botoşani;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat marţi pentru AGERPRES că suma aprobată de Guvern pentru sistemul de supraveghere video a Summitului din 2019 este prea mică, reprezentând doar 60% din necesar.

"Ne bucurăm că s-a alocat această sumă de la bugetul de stat, dar reprezintă doar 60% din costul estimat prin studiul de fezabilitate realizat împreună cu instituţiile specializate pentru amenajarea sistemului de supraveghere video necesar în vederea desfăşurării în condiţii de siguranţă a Summitului din mai 2019 de la Sibiu. Dat fiind faptul că este foarte târziu, că mai avem de organizat procedurile de achiziţie şi de efectuat lucrările propriu-zise, sper ca Guvernul să aloce şi restul de 6,1 milioane lei cât mai repede. Vom transmite în cursul zilei de mâine o adresă prin care vom solicita Guvernului alocarea restului de fonduri necesare la următoarea rectificare bugetară, pentru a putea realiza la timp această investiţie de importanţă majoră. Sistemul de supraveghere video este absolut necesar în contextul prezenţei la Sibiu a tuturor şefilor statelor membre UE, ale căror siguranţă şi protecţie trebuie să reprezinte prioritatea zero pentru Guvernul României, organizatorul acestui summit", a precizat primarul Astrid Fodor.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, atrage atenţia că mai este nevoie ca Guvernul să aloce peste 25 de milioane de lei, pentru lucrări la Aeroportul Internaţional şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în vederea summitului.

"O alocare necesară. Aşteptăm să analizeze şi solicitările CJ pentru aeroport şi spital", a declarat pentru AGERPRES preşedintele CJ Sibiu, despre alocarea guvernamentală de marţi pentru Summitul din 2019.

CJ Sibiu a cerut Guvernului să finanţeze Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu cu suma de 13.744.270 lei şi Aeroportul Internaţional Sibiu cu suma de 12.093.464 lei, pentru ca să fie pregătite pentru summit, a precizat pentru AGERPRES consiliera preşedintelui CJ Sibiu, Camelia Proca.

Executivul a adoptat în şedinţa de marţi alocarea a 10 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru realizarea unui sistem de supraveghere video în vederea Summitului UE de la Sibiu.

În 9 mai 2019 Sibiul va fi, pentru o zi, capitala politică a Uniunii Europene, aici urmând să se reunească şefii de state din UE, la primul summit european de după Brexit. AGERPRES/(A,AS-Isabela Paulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.