COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Municipiul Arad este aproape de înfrăţirea cu sectorul Rîşcani al municipiului Chişinău, capitala Republicii Moldova, proiectul de hotărâre privind această înfrăţire urmând să fie adoptat în curând, a anunţat primarul Aradului, Gheorghe Falcă, într-o conferinţă de presă susţinută vineri.
Potrivit sursei citate, demersurile în acest sens au demarat la începutul lunii martie, când Nicolae Balaur, pretorul sectorului Rîşcani, solicita Primăriei Municipiului Arad sprijinul necesar pentru stabilirea relaţiei de înfrăţire între municipiul Arad şi sectorul municipiului Chişinău, Republica Moldova, pe care îl conduce.
"Răspunsul municipalităţii arădene a fost unul pozitiv, imediat fiind demarate procedurile de înfrăţire. Odată obţinute avizele favorabile din partea Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-a trecut la elaborarea unui proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii acestui acord de înfrăţire", a declarat Gheorghe Falcă, cu acest prilej.
Edilul Aradului a precizat că următorul pas îl constituie parcurgerea, de către proiectul de hotărâre, a procedurii de transparenţă decizională, după care proiectul de hotărâre va trebui să obţină votul consiliilor locale ale celor două oraşe.
Obiectivele declarate ale acestui acord de înfrăţire sunt: intensificarea relaţiilor de colaborare în domenii de interes comun (cultural, artistic, ştiinţific, educativ, sportiv, economic, social, protejarea mediului, administraţie publică locală), dar şi dezvoltarea unei cooperări în vederea punerii în valoare a patrimoniului celor două localităţi, şi respectiv accesării de programe de finanţare lansate de Uniunea Europeană.
"Sperăm ca de zilele Aradului (perioada 17 - 26 august a.c.. n.red.), să semnăm împreună cu reprezentanţii sectorului Rîşcani primele documente de înfrăţire şi apoi, pe baza relaţiilor pe care le avem, să efectuăm prima vizită la Rîşcani, cu o delegaţie care să reprezinte mediul universitar, partea culturală şi partea economică a municipiului Arad. Ne bucurăm că reuşim să avem o astfel de colaborare şi o astfel de înfrăţire, mai ales că ea se realizează în anul Centenarului", a adăugat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
De menţionat că, până în prezent, municipiul Arad este înfrăţit cu oraşele Gyula, Pecs, Hodmezovasarhely şi Budapesta- Sector XII, din Ungaria; Zrenjanin, din Serbia, Atlit şi Givatayim, din Israel; Fushun, din China; Heist-op-den-Berg, din Belgia; Praga - Sector 5, din Cehia, aflându-se în curs de derulare demersurile de înfrăţire cu oraşul Zadar din Croaţia.
La rândul său, Pretura sectorului Rîşcani a încheiat un acord de înfrăţire cu oraşul Năvodari, unul de colaborare cu municipiul Târgu Mureş şi o înţelegere de cooperare cu oraşul Şimleul Silvaniei. AGERPRES /(A, AS - autor: Ioan Weisl; editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.