Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 24 apr /Agerpres/ - Primul pod al pasajului Mihai Bravu este aproape finalizat iar în următoarele săptămâni ar putea fi deschis circulaţiei rutiere, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Potrivit edilului-şef, primul pod al pasajului a trecut miercuri testul rezistenţei, în acest sens el fiind traversat de mai multe camioane.
''Să ştiţi că sunt adeptul criticii, dar numai dacă este constructivă. Aşa că vă rog să urmăriţi cu atenţie ce se întâmplă astăzi la pasajul Mihai Bravu. Primul pod este aproape finalizat. Lucrările au intrat pe ultima sută de metri, stratul de beton fiind turnat pe întreaga suprafaţă a podului. În acest moment se lucrează la hidroizolaţie şi la asfaltare, ceea ce mă determină să spun că în următoarele săptămâni poate fi deschis circulaţiei rutiere. Şi vreau să mă fac clar înţeles. Mi se tot roteşte în presă o declaraţie pe care am făcut-o în decembrie, în care spuneam că primul pod ar putea fi inaugurat în luna martie - atenţie! - 'dacă vremea va permite acest lucru'. Nu reiau problemele cu nămeţii cu care ne-am confruntat cu toţii, vreau însă să vă precizez clar că în contract termenul de finalizare pentru acest pod este aprilie-mai, deci suntem în grafic. Chiar ieri, primul pod al pasajului a trecut testul rezistenţei. El a fost traversat de mai multe camioane, pentru a-i fi verificată rezistenţa înainte de a fi deschis circulaţiei'', a spus primarul general.
El a anunţat că au început lucrările şi la al doilea pod al pasajului.
''Am început lucrările şi la cel de-al doilea pod, prin montarea primelor două picioare. Vă reamintesc că pasajul Mihai Bravu rezolvă subtraversarea a două puncte esenţiale, Splaiul Unirii şi Dâmboviţa, pe de-o parte, iar pe de cealaltă parte, intersecţia Mihai Bravu cu calea Văcăreşti, realizând continuitatea traficului, în corelare cu viitorul pasaj subteran de la Piaţa Sudului. Scopul proiectului îl reprezintă descongestionarea traficului din zona intersecţiei şoseaua Mihai Bravu - Splaiul Unirii - calea Văcăreşti şi, nu în ultima instanţă, închiderea inelului principal de circulaţie'', a precizat Oprescu. AGERPRES/(AS)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.