Bucureşti, 24 nov /Agerpres/ - Ţările pe teritoriul cărora există rafinării de ţiţei sunt mai puţin dependente de importurile de produse petroliere, astfel că sectorul de rafinare contribuie la securitatea alimentării cu carburanţi, arată un studiu realizat de firma de consultanţă Cambridge Econometrics privind dependenţa Uniunii Europene (UE) de importurile de petrol.

Sectorul de rafinare din UE are o capacitate de aproximativ 766 milioane tone, reprezentând aproximativ 16% din capacitatea globală de rafinare. Cu toate acestea, producţia de ţiţei brut în UE este relativ mică şi în scădere. De acea, din volumul total de produse petroliere importate în UE, majoritatea (79% sau 520 milioane tone) sunt importuri de ţiţei brut, care este utilizat ca materie primă pentru rafinăriile din UE.

În 2015, un an în care preţurile la petrol au fost scăzute, cheltuielile totale pentru importurile de ţiţei brut în UE au fost de 187 miliarde de euro (echivalentul a 1,3% din PIB-ul UE sau 368 de euro per capita). Comparativ, în acelaşi an cheltuielile pentru importurile de gaze naturale s-au ridicat la 40 de miliarde de dolari. În 2014 şi 2015 a avut loc o creştere a volumelor de petrol importat, deoarece preţul redus al petrolului a dus la o reducere a producţiei interne şi o creştere a cererii. În 2015, importurile de petrol (în termeni de volum) au fost cu 7% mai mari decât în 2013 şi cel mai ridicat nivel din 2008.

Rafinăriile UE au capacitatea de a acoperi cea mai mare parte a cererii interne pentru combustibili rafinaţi. Cu toate acestea, în 2015, peste 62 de miliarde de euro au fost cheltuite pentru importurile de combustibili rafinaţi, precum motorină. Importând o cantitate mare de combustibili rafinaţi se limitează potenţialul pentru valoare adăugată în sectorul domestic de rafinare a petrolului.

Sectorul transporturilor este responsabil pentru două treimi din cererea finală de petrol şi produse petroliere în UE. Acest lucru reprezintă un aspect important în termeni de dependenţă, deoarece este dificil să găseşti înlocuitori pentru benzină şi motorină pe termen scurt şi, ca urmare, consumatorii trebuie să absoarbă modificările în preţurile petrolului.

Un aspect important al dependenţei de petrol este regiunea, ţara sau câmpul petrolifer din care petrolul este importat. Acest lucru este deosebit de important dacă se ţine cont de expunerea faţă de riscurile privind securitatea aprovizionării şi riscurile de mediu. În 2015, aproximativ 30% din importurile de petrol ale UE au venit din Rusia, alte 16% au venit din Nigeria şi Africa subsahariană, 16% au venit din Orientul Mijlociu şi 8% din Africa de Nord. O proporţie mare din importurile de petrol ale UE vin din regiunile instabile geopolitic care s-au confruntat cu o creştere a terorismului, conflictelor interne şi de frontieră sau războaie. Ca urmare, consumatorii şi industriile din UE se confruntă cu un risc crescut de întreruperi şi deficiente în aprovizionarea cu petrol.

"Dependenţa UE de importurile de ţiţei brut şi combustibili rafinaţi este mare şi în creştere. O mare parte a petrolului provine din regiuni instabile din punct de vedere geopolitic. Acest lucru face economia UE, în special sectorul transporturilor, vulnerabil la şocuri de aprovizionare şi de preţ. Comisia Europeană a introdus unele măsuri pentru a reduce aceste riscuri şi a îmbunătăţi securitatea energetică a Europei. Directiva stocurilor petroliere, de exemplu, cere statelor membre UE să deţină stocuri de petrol pentru a reduce efectele întreruperilor în aprovizionare. Cu toate acestea, pe termen lung, este nevoie de reducerea utilizării produselor petroliere pentru a diminua expunerea la adresa securităţii aprovizionării. Acest lucru ar avea şi avantajul suplimentar al contribuţiei la respectarea angajamentelor în ceea ce priveşte încălzirea globală. Potrivit iniţiativei Carbon Tracker, 5,80% din rezervele dovedite de combustibili fosili trebuie să rămână în sol şi să nu fie utilizate dacă vrem ca încălzirea globală să fie mai mică de 2 grade Celsius", potrivit studiului menţionat.

Ţiţeiul şi produsele petroliere sunt responsabile pentru aproximativ o treime din consumul brut intern de energie al UE. Două treimi din cererea finală de petrol (330 milioane tone pe an) vine din sectorul transporturilor. Numai transportul rutier este responsabil pentru mai mult de 50% din cererea finală de produse petroliere (275 milioane tone pe an).

Totodată, potrivit studiului, industriile consumă aproximativ 20% din petrolul furnizat pe pieţele UE. În 2014, cantitatea de petrol utilizată de industria energetică a fost de 27 milioane tone pe an (5% din cererea finală totală de petrol). În plus, mari cantităţi de petrol şi produse petroliere sunt utilizate în industrie pentru scopuri care nu au legătură cu energia. Cel mai important, industria chimică utilizează peste 60 milioane tone de produse petroliere rafinate ca materie primă brută pentru producţia de plastic şi produse chimice.

Volumul importurilor de combustibili rafinaţi în UE este considerabil mai mic decât cel pentru ţiţei brut, dar valoarea acestor importuri de produse rafinate cu preţuri mari a ajuns la 62 de miliarde de euro în 2015. UE este un importator net de gaz şi motorină şi un exportator net de benzină.

Importurile nete de motorină s-au dublat în perioada 2001-2013. Până în 2013 valoarea totală a importurilor de motorină a ajuns la 37,6 miliarde euro. În contrast, există un trend descrescător în importurile de benzină în UE, care s-au ridicat la 1,5 miliarde euro în 2013.

Unele ţări din UE fără ieşire la mare sunt dependente de ţiţeiul brut livrat prin oleoducte. Ţările care operează rafinării în interiorul continentului sunt în mod normal aprovizionate cu ţiţei brut prin conducte care pleacă din mare porturi ale altor state membre, cum este conducta Rotterdam-Rhein Pipeline (RRP) care pleacă din Rotterdam, conducta South European Pipeline (SPSE) care pleacă din Marsilia şi conducta Transalpine Pipeline (TAL) din Trieste.

Unele ţări din Europa Centrală şi de Est sunt în întregime dependente de conducta petrolieră Druzhba, care transportă ţiţei brut direct din Rusia şi se estimează că asigură aproximativ 30% din exporturile de petrol rusesc în UE.

Rafinăriile care sunt dependente de petrolul transportat prin oleoducte sunt deosebit de vulnerabile la şocurile de aprovizionare. Dacă apare o întrerupere în aprovizionare la câmpul petrolifer de la punctul de pornire al conductei sau dacă apare o problemă pe traseul conductei, atunci aprovizionarea cu ţiţei a acestor ţări ar putea fi complet oprită. În ţările fără ieşire la mare, sursele alternative de aprovizionare cu petrol sunt limitate, iar sectorul intern de rafinare petrolieră ar putea fi serios afectat.

"Riscurile la adresa securităţii aprovizionării pentru petrolul rafinat sunt mai mari pentru cinci ţări care nu au capacităţi interne de rafinare şi sunt în totalitate dependente de importuri pentru necesităţile lor de petrol rafinat (respectiv Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg, Malta şi Slovenia). Majoritatea celorlaltor state membre UE produc intern anumite cantităţi de combustibili rafinaţi sau importă combustibili rafinaţi din mai multe surse diferite, ceea ce reduce expunerea lor la riscurile geopolitice. Presupunem în mod implicit că sursele interne de ţiţei brut şi produse petrolier rafinate au un risc geopolitic zero. Dacă se ia în calcul şi volumul aprovizionării, aceste surse reduc expunere la risc pentru o serie de mari producători de petrol şi produse petroliere rafinate", se mai precizează în studiul citat. AGERPRES/(AS - autori: Constantin Balaban, Florentina Cernat, editor: Mariana Nica)