COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate
Plenul Parlamentului se reuneşte pe 12 decembrie, pe ordinea de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor urmând să fie inclus proiectul de declaraţie privind consolidarea egalităţii de gen în România, au decis, miercuri, Birourile permanente ale celor două camere ale Legislativului.
Pe ordinea de zi a aceleiaşi şedinţe se vor afla numirea a doi membri ai Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi aprobarea solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României sub conducerea Franţei, amânate în plenul de miercuri, din cauza suspendării şedinţei ca urmare a defecţiunii sistemului de vot electronic.
În proiectul declaraţiei Parlamentului privind consolidarea egalităţii de gen în România: se încurajează participarea deplină şi egală a femeilor din România la dezvoltarea, finanţarea şi implementarea de programe, iniţiative şi politici publice relevante; se recunoaşte necesitatea aplicării unui cadru legislativ care să promoveze accesul egal la mandatele de reprezentare politică sau la responsabilităţile profesionale şi poziţiile de conducere; se sprijină eliminarea tuturor formelor de inegalitate de gen, violenţa împotriva femeilor şi fetelor, căsătoria timpurie şi forţată, nerespectarea drepturilor reproductive, lipsa de echitate la angajare şi diferenţa salarială între femei şi bărbaţi sau participarea inegală la luarea deciziilor private şi publice.
Prin declaraţia pe care Parlamentul o va dezbate şi vota pe 12 decembrie se salută iniţiative pentru stabilirea unei cote de reprezentare de gen pe listele de candidaţi pentru alegerile locale parlamentare şi europarlamentare, se consideră oportună intensificarea demersurilor pentru a asigura o paritate reală pentru poziţiile eligibile pentru pentru femei la nivel local, naţional şi european, sunt îndeamnaţi toţi actorii politici şi instituţionali să contribuie la participarea semnificativă a femeilor în toate domeniile de activitate şi la toate nivelurile de decizie şi se susţine dialogul interinstituţional privind educaţia sensibilă la gen care să promoveze incluziunea şi echitatea. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |