Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Centrul de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis şi Lectoratul de limba română îşi încep activitatea în Tunisia

În marja evenimentelor prilejuite de Ziua Culturii Naţionale, la data de 16 ianuarie a avut loc la Tunis operaţionalizarea Centrului de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis şi deschiderea oficială a cursurilor de limba română desfăşurate cu sprijinul Institutul Limbii Române, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale din România. La eveniment au participat Dan Stoenescu, ambasadorul României în Republica Tunisiană, Imed Ben Ammar, directorul Institutului Bourguiba de Limbi Moderne, corpul profesoral, diplomaţi, membri ai comunităţii româneşti şi studenţi ai universităţii Tunis Al Manar.

Noul lectorat de limbă română de la Tunis, lansat în anul universitar 2019-2020, este parte a reţelei de 54 de lectorate, existente deja în Europa, Asia, Statele Unite ale Americii şi Africa. Lector de limba română la Tunis este doamna conf. univ. dr. Florica Lia Faur, cunoscută în lumea academică şi culturală, prin implicarea în proiecte educaţionale (inclusiv parteneriate cu mediul preuniversitar), colaborări la proiecte de cercetare, scriitoare, organizatoare a festivalului "Zile şi Seri de Literatură Doinaş-SAD", precum şi a unor numeroase
întâlniri şi dezbateri literare cu scriitori contemporani, istorici sau oameni de cultură români.

Într-o Europă multiculturală, misiunea lectoratelor de română este de a promova limba, literatura, cultura şi civilizaţia românească, prin specialişti care să interacţioneze cu mediul lingvistic şi universitar din marile centre ale lumii, devenind, în acelaşi timp, reprezentanţi ai diplomaţiei culturale. Protocolul de colaborare în Tunis a fost încheiat între Institutul Limbii Române din Bucureşti şi Universitatea Tunis Al Manar, prin Institutul Bourguiba de Limbi Moderne, în cadrul căruia au loc cursurile de limbă română, alături de arabă modernă standard,
dialectul tunisian, germană, engleză, chineză, coreeană, spaniolă, italiană, japoneză, portugheză, rusă şi turcă. Universitatea Tunis Al Manar (UTM) este cea mai importantă instituţie publică de învăţământ, creată în 1987. UTM are peste 35.000 de studenţi şi aproape 3.200 de profesori şi cercetători. Institutul Bourguiba de Limbi Moderne a fost creat prin decret prezidenţial în anul 1962 şi este o instituţie din cadrul Universităţii Tunis Al Manar.

Centrul de Cultură şi Ştiinţă al României la Tunis (primul de acest gen în Africa), din cadrul Institutului Bourguiba de Limbi Moderne al Universităţii Tunis Al Manar, a fost inaugurat de miniştrii de externe român şi tunisian în anul 2018. Centrul funcţionează într-un spaţiu oferit de Institutului Bourguiba de Limbi Moderne şi a fost dotat cu echipamente informatice şi electronice din partea Agenţiei Române pentru Dezvoltare - RoAid, în cadrul unui proiect mai amplu de sprijin pentru această instituţie academică de prestigiu. Centrul este o instituţie educativă de informare şi promovare a limbii, culturii şi civilizaţiei româneşti în Tunisia din cadrul Institutului Bourguiba de Limbi Moderne şi îşi desfăşoară activitatea cu sprijinul Ambasadei României la Tunis. În anul 2020 sunt prevăzute activităţi culturale şi educative în colaborare cu autorităţile locale şi mediul asociativ din Tunisia şi România.

Tunisia este, după Republica Moldova, ţara cu cel mai mare număr de studenţi în cadrul instituţiilor de învăţământ româneşti (peste 1.000). Calitatea educaţiei, recunoaşterea diplomelor la nivel european, costurile mai mici decât în alte ţări din Uniunea Europeană, precum şi oportunităţile cultural-lingvistice, fac din România o opţiune foarte atractivă pentru continuarea studiilor universitare. Din aceste motive, precum şi pentru a veni în sprijinul tunisienilor interesaţi să studieze limba română, premergător sosirii acestora în ţara noastră, la Tunis au fost deschise Lectoratul de limba română şi Centrul de Cultură şi Ştiinţă al României. Aceste instituţii vor fi un nucleu academic şi cultural atât pentru studenţii tunisieni cât şi pentru cei străini care studiază aici şi vor impulsiona atât schimburile educaţionale şi culturale româno-tunisiene cât şi cele cu întreg continentul African.

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.