Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 apr /Agerpres/ - Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, sâmbătă, că îşi doreşte revanşa în faţa Johannei Konta (7 WTA) în meciul de Fed Cup România - Marea Britanie, după ce a pierdut în faţa acesteia, la 29 martie, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Miami (Florida).

"Îmi doresc o revanşă în meciul de Fed Cup. Vreau să câştig meciurile mele, însă nu va fi uşor pentru că ambele jucătoare britanice (n.r. - Johanna Konta şi Heather Watson) joacă foarte bine în Fed Cup, de fapt în general. O să am însă publicul alături, o să am echipa, sunt pregătită", a spus Halep..

Ea a adăugat că îi va face plăcere să joace acest meci la Constanţa, oraşul său natal: "2.000 de locuri nu cred că sunt puţine. Am jucat meciuri şi pe terenuri cu o capacitate mai mică. Aşa că e plăcut să jucăm la Constanţa, oraşul meu, o să îmi aduc aminte cu siguranţă de copilărie. O să fie frumos, sunt sigură".

Numărul 5 mondial, care a schimbat câteva mingi cu aproximativ 100 de copii în cadrul unui eveniment organizat la Stejarii Country Club, a afirmat că momentan nu are probleme fizice. "Mă simt bine, nu am nicio problemă fizică. Fac o încălzire cu copiii pentru antrenamentul de după-amiază. Unii dintre ei sunt foarte rapizi, chiar simt jocul la vârsta lor. Îmi place să fiu aici cu ei, vin de fiecare dată cu mare drag", a menţionat ea.

În lupta pentru titlul de campioană la fotbal dintre Steaua şi FC Viitorul, echipă antrenată de Gheorghe Hagi, Simona Halep are o favorită certă: "FC Viitorul, cu tot sufletul".

Întâlnirea dintre echipele naţionale ale României şi Marii Britanii, din play-off-ul Grupei Mondiale II a Fed Cup, se va desfăşura la "Tenis Club IDU" din Mamaia (Constanţa), în zilele de 22 şi 23 aprilie.
AGERPRES (editor: Marius Ţone)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.