Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 mar /Agerpres/ - Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Alexandru Dunca, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că, acolo unde există solicitări din partea autorităţilor locale, bazele sportive aflate în patrimoniul MTS vor fi transferate prin hotărâri de guvern primăriilor pentru a investi.

Acesta a explicat că există baze aflate în patrimoniul MTS în care nu s-a mai investit de peste zece ani, iar prin transferul către primării acestea pot reintra în circuitul sportiv. El susţine că "trebuie regândit tot ceea ce înseamnă infrastructură sportivă" în România.

Ministrul a menţionat că în prezent se află în discuţii cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii pentru construirea celor două săli polivalente prinse în programul de guvernare şi speră ca acestea să fie date în folosinţă până la finalul mandatului său.

În opinia lui Marius Dunca, sportul românesc se află acum într-un moment zero şi este nevoie de un "restart" pentru a reveni în topul internaţional în ceea ce priveşte rezultatele. El este de părere că sportivii de performanţă şi antrenorii trebuie motivaţi mai mult pentru prestaţiile lor, fiind nevoie de identificarea unor soluţii legale în acest sens.

În ceea ce priveşte bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, care se ridică la aproximativ 450 de milioane de lei împreună cu excedentul din 2016, Dunca a precizat că nu este mulţumit, dar această sumă este suficientă pentru acoperirea tuturor activităţilor planificate în 2017 de federaţiile sportive.

AGERPRES: Domnule ministru, au trecut aproximativ două luni de la preluarea mandatului, cum aţi găsit sportul românesc?
Marius Dunca: Starea sportului românesc o ştim toţi. Am făcut o radiografie în aceste două luni ca să am o evidenţă clară unde sunt problemele şi ce trebuie să facem mai departe. Dar eu nu am venit în funcţia de ministru să caut vinovaţi. Sunt alte instituţii care caută vinovaţi. Eu conştientizez realitatea şi ştiu că sunt responsabil de viitor. Şi la minister este o stare de inerţie. Angajaţii sunt aceiaşi de dinainte, este acelaşi aparat. Trebuie doar să îi determinăm şi să îi motivăm. Prin colaborare şi comunicare vom reuşi să redăm sportului gloria de altădată. Eu nu sunt un ministru, sunt un partener al federaţiilor sportive. Aştept o deschidere şi din partea lor, aştept mai mult management. I-am încurajat şi sprijin orice iniţiativă de organizare de evenimente internaţionale pentru că, în momentul de faţă, cel mai bun ambasador al României este sportul. Cred că este de datoria noastră să le oferim recunoştinţă, mândrie şi respect acelor campioni care ne-au dat satisfacţia şi mândria că suntem români. Noi, ceilalţi, trebuie să ne implicăm pentru că este momentul zero, mai jos de atât nu se poate. Trebuie să dăm restart la tot ceea ce înseamnă sport.

AGERPRES: Care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă sportul în momentul de faţă?
Marius Dunca: Finanţarea, infrastructura, salariile sportivilor de performanţă şi motivarea. Trebuie să facem o strategie pe termen scurt şi una pe termen mediu şi lung. Trebuie să investim în resursa umană, pentru că nimeni nu s-a gândit la asta. Trebuie să încurajăm competiţiile interne, competiţiile între universităţi, şcoli şi aşa mai departe. România are nevoie de modele în momentul de faţă, iar sportivul de performanţă este un model pe care trebuie să îl promovăm. Pentru că el îşi sacrifică tinereţea ca să ne dea nouă mândria de a fi români. Şi noi am demonstrat de multe ori că nimic nu este imposibil, că putem fi cei mai buni.

AGERPRES: V-aţi întâlnit cu Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, ce aţi discutat, v-au dat vreun sfat?
Marius Dunca: Am avut întâlniri cu mulţi campioni şi eroi de-ai noştri. Este un moment în care avem nevoie de solidaritate şi unitate. Experienţa seniorilor îmbinată cu entuziasmul şi dinamismul tipic tinerilor reprezintă cheia succesului. Trebuie să unim aceste generaţii, să vedem ce am făcut, ce e bine, iar ce e rău să dăm la o parte. A fost o mândrie şi o onoare să mă întâlnesc cu domnii Ţiriac şi Năstase. Am discutat foarte multe lucruri despre sport în general, despre situaţia actuală şi despre ce putem face de aici încolo. Pentru că avem o obligaţie faţă de români.

AGERPRES: Au existat în ultimii ani discuţii legate de trecerea federaţiilor sportive de la MTS către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, există propuneri în acest sens?
Marius Dunca: Nu, de când sunt eu aici nu au fost astfel de discuţii. Dar federaţiile sunt sprijinite financiar şi de COSR şi de Ministerul Tineretului şi Sportului... iar dacă analizăm bine, federaţiile au buget din două locuri şi asta este un lucru foarte bun.

AGERPRES: Care este opinia dumneavoastră în legătură cu această trecere a federaţiilor în jurisdicţia COSR?
Marius Dunca: Deocamdată, la prima vedere, consider că e bine să rămână aşa. Este de datoria lor (n.r. - a federaţiilor) să scoată sportivi de performanţă. Este nevoie să trecem de la sportul de masă la performanţă, să vedem cum scoatem performanţă din talent. Aici este un rol foarte important pe care îl au federaţiile.

AGERPRES: Aţi discutat cu preşedintele COSR, îl consideraţi un partener al ministerului?
Marius Dunca: Am avut mai multe întâlniri cu preşedintele Mihai Covaliu, este un om extraordinar. Există o colaborare foarte bună între MTS şi COSR. Pentru că eu nu am cum să iau medaliile dânsului. Şi atunci nu este loc pentru orgoliu şi mândrie. Dacă vrem să fim atenţi la viitor, să dăm o altă faţă sportului, atunci nu există orgoliu, ci doar comunicare, colaborare şi identificat potenţial şi soluţii optime de rezolvare a acestor probleme. Scopul nostru este acela de rezolva probleme, nu de a genera probleme.

AGERPRES: În acest sens aţi înfiinţat Consiliul Naţional al Mişcării Sportive, care este strategia acestuia?
Marius Dunca: Am înfiinţat Consiliul Naţional al Mişcării Sportive din România, am făcut şi o notă de informare în şedinţa de guvern, iar rolul acestuia este acela de a armoniza legislaţia, de a rezolva toate problemele pe care le are sportul. O singură persoană nu poate rezolva toate problemele. Trebuie să ne putem toţi la masă, să vedem ce ţine de Ministerul Dezvoltării, de Ministerul de Interne, de Ministerul Sănătăţii, de Ministerul Educaţiei, de Ministerul Muncii... pentru că tot aici este şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, toţi factorii decizionali sunt la această masă, la acest Consiliu. Pentru că vorbim despre legislaţie, despre finanţare, este aici şi Curtea de Conturi. Nu pot să ajut de la bugetul statului, atunci las mediul de afaceri să finanţeze sportul, las primăriile să investească în sport. Acesta este rolul Consiliul Naţional al Mişcării Sportive, de a reglementa şi de armoniza legislaţia. Iar asta se poate face atunci când se implică mai mulţi factori decizionali. Eu mi-aş dori să fac ceva în calitate de ministru, dar nu îmi permite Ministerul Educaţiei. Îmi doresc să fie patru ore de educaţie fizică şi sport (n.r. - pe săptămână)... şi atunci trebuie să găsim împreună varianta optimă şi legală. Dacă nu se poate, trebuie să analizăm de ce nu se poate, dar eu sper să nu găsesc piedici în ceea ce îmi doresc. Pentru că până la urmă şi acest Consiliu Naţional al Mişcării Sportive are rolul şi de a implementa programul de guvernare.

AGERPRES: Există deja discuţii în acest consiliu legat de finanţarea sportului de către primării?
Marius Dunca: Nu am avut încă nicio întâlnire, dar o vom face. Deocamdată analizăm tot ce avem şi în acest consiliu vom ridica problemele. Fiecare minister va primi un document unde am identificat noi deficienţe. Acestea vor fi transmise ministerului responsabil.

AGERPRES: La audierile din Parlament vorbeaţi despre modificarea Legii Sportului, unde consideraţi că este nevoie de schimbări?
Marius Dunca: Acesta este rolul Consiliului Naţional al Mişcării Sportive, să identificăm ce trebuie schimbat pentru că avem nevoie de o lege clară şi transparentă. Să nu mai complicăm lucrurile, să dăm posibilitatea celor care doresc să investească în sport. Chiar trebuie să îi încurajăm, nu să le punem piedici. Pentru că în momentul de faţă legislaţia este de multe ori contradictorie şi împiedică buna desfăşurare a activităţilor sportive.

AGERPRES: Ar trebui luată ca exemplu legislaţia din Franţa, Ungaria sau alte ţări?
Marius Dunca: Trebuie să ne uităm şi la celelalte ţări. Evident că trebuie să vedem ce este bun, şi dacă putem să implementăm o legislaţie din Franţa, Ungaria sau Germania. Trebuie să analizăm. Am mare încredere pentru că este un consiliu lucrativ unde vor fi şi invitaţi care îşi vor spune punctul de vedere. Trebuie să ajungem la un consens, aşa cum este acum nu se mai poate.

AGERPRES: La audierile din Parlament dinainte de preluarea mandatului vorbeaţi de un buget al MTS care să fie mărit cu aproximativ 200 de milioane de lei faţă de cel din 2016. După stabilirea bugetului, sportul a rămas doar cu 430 de milioane, la care se adaugă un excedent de aproximativ 20 de milioane de lei. În total în jur de 450 de milioane de lei, este mult, este puţin?
Marius Dunca: Cu siguranţă eu niciodată nu o să fiu mulţumit de un buget. Dar am încredere că în momentul de faţă cu acest buget vom găsi resursele necesare să ne desfăşurăm activitatea. Acum bugetul ne ajunge pentru toate activităţile sportive pe care federaţiile şi noi le avem planificate. Evident, mi-aş dori, aşa cum am spus şi la audieri în Parlament, să avem la sport un 0,25% din PIB în fiecare an pentru a ajunge cumulat în patru ani undeva la 1% din PIB... ar fi un lucru extraordinar. Dar dacă nu am bugetul mare, atunci trebuie să ofer facilităţi şi să găsesc şi alte soluţii de finanţare. Să nu împiedicăm desfăşurarea activităţilor, ci să găsim soluţii prin legislaţie. Din acest motiv în Consiliului Naţional al Mişcării Sportive este şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, pentru ca împreună cu mediul de afaceri să găsim soluţii.

AGERPRES: Deocamdată bugetul nu a fost repartizat federaţiilor. Cum vedeţi dumneavoastră această repartizare a banilor?
Marius Dunca: În viitor cu siguranţă vom prioritiza federaţiile. Cele care au potenţial şi ne-au dat acea mândrie că suntem români şi au obţinut rezultate la Jocurile Olimpice trebuie răsplătite. De asemenea, trebuie să încurajăm şi federaţiile care atrag tinerii şi sportul de masă, pentru că există unele care angrenează mii de sportivi, dar nu au rezultate bune, să zicem, la Jocurile Olimpice. Deci trebuie să luăm în calcul toate aceste criterii.

AGERPRES: Care federaţii ar trebui să primească cele mai mari sume de la buget?
Marius Dunca: În primul rând federaţiile care ne-au dat demnitate şi care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice, Mondiale şi Europene.

AGERPRES: Aţi declarat că susţineţi organizarea de evenimente sportive internaţionale în România...
Marius Dunca: Au fost şi vor fi astfel de evenimente, avem la gimnastică, avem la baschet... Sunt competiţii care nu s-au mai organizat în România de 40 şi ceva de ani. Toate competiţiile se duc la Cluj-Napoca în momentul de faţă, însă eu mi-aş fi dorit o infrastructură care să ne permită... Trebuie să construim cele două săli polivalente pe care le avem în programul de guvernare, să vedem dacă vom reuşi şi la Bucureşti să avem una. Intenţiile doamnei primar sunt de a construi o sală. În momentul în care ai patru săli polivalente poţi să organizezi orice competiţie în ţară.

AGERPRES: Există propuneri din partea federaţiilor pentru găzduirea în viitor a unor competiţii internaţionale?
Marius Dunca: Trebuie mai întâi să le oferim o infrastructură. În discuţiile pe care le-am avut cu preşedinţii de federaţii am găsit deschidere în acest sens. Iar ei au la rândul lor au deschidere la nivel internaţional pentru organizarea unor astfel de evenimente de talie mondială în România.

AGERPRES: Cum aţi găsit starea bazelor sportive aflate în patrimoniul MTS?
Marius Dunca: Am avut o bază extraordinară, un patrimoniu extraordinar. În momentul de faţă trebuie să regândim tot ceea ce înseamnă infrastructură sportivă, tot ce înseamnă patrimoniul Ministerului Tineretului şi Sportului. Sunt situaţii neclare de intabulare a terenurilor, sunt baze în care nu s-a mai investit. Trebuie să facem o analiză clară şi cu siguranţă le vom da primăriilor acolo unde avem solicitări. Primarii au buget şi pot investi. Degeaba le ţin eu la mine, la Ministerul Tineretului şi Sportului, dacă nu am investit de 10 ani. Atunci le dăm posibilitatea lor, pentru că aceste baze trebuie să fie la dispoziţia celor care doresc să facă sport. Şi atunci, prin hotărâri de guvern, le transferăm primăriilor.

AGERPRES: Vorbeaţi de cele două săli polivalente din programul de guvernare, când le va avea România?
Marius Dunca: Acum discutăm cu Compania Naţională de Investiţii. Îmi doresc ca în mandatul meu de ministru aceste săli să se finalizeze, ar fi un lucru extraordinar. Măcar una. Dar dacă am promis două, atunci trebuie să le facem pe amândouă. Am încredere în actualul Guvern, în prim-ministru şi cu siguranţă vom găsi soluţiile pentru a duce la îndeplinire ceea ce am promis în programul de guvernare.

AGERPRES: Patinoar nu aţi promis, dar construirea lui este deja pe hârtie la Bucureşti. Care este situaţia lucrărilor de acolo?
Marius Dunca: Nu am discutat pentru că nu ţine de Ministerul Tineretului şi Sportului. Ţine de Primăria Capitalei sau de Compania Naţională de Investiţii, aşa că nu cunosc stadiul lucrărilor.

AGERPRES: V-aţi întâlnit cu Ion Ţiriac şi Ilie Năstase, doi foşti mari tenismeni. Vă veţi implica în construirea sau modernizarea unei baze pentru tenis care să găzduiască turnee ATP şi WTA la Bucureşti?
Marius Dunca: Cred că aceşti doi campioni merită să aibă o bază sportivă care să poarte numele lor. Merită, pentru că ne-au dat satisfacţia şi demnitatea de a fi români şi întotdeauna ne-au încântat cu ceea ce au făcut. Sunt adevărate valori şi ar trebui să aibă o bază a lor. Ca ministru consider că ar fi o recunoştinţă faţă de ei.

AGERPRES: Vă veţi implica în transferul bazei de la Arenele BNR către MTS sau Primărie pentru modernizarea acesteia?
Marius Dunca: Din câte ştiu eu, acea bază a fost cumpărată de BNR. Aşa că este a BNR-ului acum. Iar ca să transferi o proprietate este cam greu. Trebuie să existe un contract, un document... eu nu am iniţiat nicio discuţie în acest sens cu conducerea BNR-ului. Nici nu ştiu dacă au o intenţie de acest gen sau nu.

AGERPRES: Cum vă propuneţi să atrageţi copiii şi tinerii către sport?
Marius Dunca: Prin promovarea campionilor. Românii au nevoie de modele, sunt campionii noştri şi trebuie să îi promovăm. Iar ei la rândul lor trebuie să se ducă prin şcoli, să explice ce înseamnă sport şi ce înseamnă activitatea unui sportiv de performanţă. Cu siguranţă vom reuşi, dar aceasta este o strategie pe termen mediu. Va exista o comunicare între MTS şi mass-media pentru promovarea acestor campioni.

AGERPRES: Cum vedeţi situaţia antrenorilor români, pentru că ei creează sportivi şi aduc performanţă. Reprezintă ei o problemă sensibilă a sportului românesc?
Marius Dunca: Întotdeauna am avut resurse umane bine pregătite. Trebuie doar să-i motivăm pe aceşti antrenori. Să găsim soluţiile legale să îi motivăm mai mult. Ei sunt cei care au scos aceşti campioni şi încă mai au capacitatea şi potenţial să mai scoată. Noi trebuie doar să găsim soluţiile legale de motivare.

AGERPRES: În ultimii ani mai multe federaţii au apelat la antrenori din străinătate. Handbalul, canotajul, polo-ul au specialişti străini la loturile naţionale, este aceasta o soluţie?
Marius Dunca: Schimbul de experienţă este întotdeauna benefic. Întotdeauna este plus valoare. Dar nu putem spune că alţii sunt mai buni decât noi. Cu siguranţă şi noi avem antrenori care lucrează în alte ţări. Trebuie doar să existe un schimb de experienţă. Şi să nu uităm că omul este un bun perfectibil. Se perfecţionează în timp şi niciodată nu o să atingă apogeul. Deci trebuie să ne documentăm şi să ne informăm. Dar nu putem spune că nu avem resurse umane, pentru că avem. Iar eu am încredere în capacitatea antrenorilor din România.

AGERPRES: Anul trecut au fost naturalizaţi primii sportivi străini, unul dintre ei chiar a câştigat o medalie olimpică pentru România. Cum vedeţi această soluţie şi dacă o veţi susţine în continuare?
Marius Dunca: Vreau să păstrăm un echilibru. Federaţia de handbal a venit cu naturalizarea unui jucător, este vorba despre Javier Humet Gaminde (n.r. - spaniol, 26 de ani). Dosarul lui este în curs de avizare, dar din punctul meu de vedere trebuie să păstrăm un echilibru. Pentru că trebuie să dăm posibilitatea să vină ceva şi din spate. Bineînţeles, dacă ne uităm în străinătate, există ţări care au sportivi care nu sunt născuţi acolo. Aşa că trebuie să ţinem şi noi pasul cu celelalte ţări, dar în acelaşi timp consider că trebuie să păstrăm un echilibru, să nu cădem în extrema cealaltă.
AGERPRES (A - autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.