Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 26 feb /Agerpres/ - Boxerul american Deontay Wilder şi-a păstrat centura de campion mondial la categoria grea, versiunea WBC, învingându-l prin KO tehnic în repriza a cincea pe compatriotul său Gerald Washington, în cadrul unei gale care a avut loc sâmbătă seara la Birmingham (Alabama).

Wilder (2,01 m), în vârstă de 31 ani, şi-a pus în joc pentru a cincea oară titlul mondial, semnând a 38-a victorie din cariera sa în tot atâtea meciuri şi a 37-a înainte de limită.

Washington (34 ani, 1,95 m) a luptat în premieră pentru centura cu diamante, suferind cu această ocazie prima sa înfrângere. El mai are în palmares 18 victorii, între care 12 înainte de limită, şi un egal.

Meciul de sâmbătă a fost dominat de Wilder, care a încheiat conturile cu adversarul său în debutul reprizei a 5-a, când l-a trimis la podea pe Washington cu o directă de dreapta. Acesta a reuşit să se ridice şi să reia lupta, însă o nouă serie de lovituri din partea lui Wilder l-a obligat pe arbitru să pună capăt meciului.

Deontay Wilder, deţinătorul titlului din 2015, când l-a învins pe canadianul Bermane Stiverne, ar fi trebuit să-l înfrunte sâmbătă pe Andrzej Wawrzyk, însă polonezul a fost depistat pozitiv la un steroid anabolizant, în luna ianuarie, reaminteşte AFP.

Americanul speră acum să lupte pentru unificarea titlului la categoria grea.

Pe 29 aprilie, ucraineanul Vladimir Kliciko şi britanicul Anthony Joshua se vor înfrunta pe stadionul Wembley din Londra, într-un meci în care vor fi puse în joc titlurile IBF şi WBA în joc.

Neozeelandezul Joseph Parker îşi va apăra, la rândul său, titlul mondial WBO împotriva englezului Hughie Fury, pe 1 aprilie la Auckland.

"Sunt pregătit să-l înfrunt pe Joseph Parker. Însă el este pregătit pentru mine?", a spus Wilder după victoria sa de sâmbătă.
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.