Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sevilla, 22 feb /Agerpres/ - Sevilla FC a învins formaţia engleză Leicester City cu scorul de 2-1 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.

Pablo Sarabia (25) şi Joaquin Correa (62) au marcat pentru andaluzi, iar golul campioanei Angliei a fost semnat de Jamie Vardy (73), la prima sa reuşită în Champions League.

Sevilla putea câştiga şi mai clar, dar a ratat un penalty (Correa) şi a avut şi două bare.

Gazdele au început bine şi a ratat o primă ocazie în minutul 3, când Sarabia a tras de la distanţă, iar mingea a căzut pe plasa porţii lui Schmeichel.

Ibericii au primit penalty în minutul 13, când Correa a fost daultat de Wes Morgan, dar şutul argentinianului din punctul cu var a fost apărat de portarul danez.

A fost penalty-ul cu numărul 40 acordat în acest sezon de Champions League, 24 fiind transformate, 14 apărate, unul a nimerit bara, iar altul a fost pe lângă poartă.

Sevilla a continuat să controleze jocul şi să îşi creeze ocazii, dar Schmeichel s-a dovedit în mare formă, apărând şutul lui Escudero (22).

Sarabia (25) a deschis scorul, cu o lovitură de cap, la centrarea lui Escudero.

Schmeichel a respins peste bara transversală un şut deviat al lui Jovetic (27), apoi a apărat mingea cu efect expediată de Vitolo (31), acordând corner la şutul lui Correa (37).

Danezul s-a evidenţiat din nou în faţa lui Coreea (48), iar apoi Leicester a replicat cu primul său şut pe poartă, expediat de Ndidi (55).

Vitolo (50) a nimerit bara, după care Sevilla şi-a dublat avantajul prin Correa (62), care a finalizat o fază realizată de Jovetic.

Leicester City a marcat un gol important în economia dublei manşe, prin Vardy (73), găsit excelent de Drinkwater. Vardy a fost aproape de a reuşi dubla (75), dar Rico a reţinut în cele din urmă.

Sevilla a forţat pe final desprinderea, dar Schmeichel a salvat din nou situaţia în faţa lui Vitolo (83), iar Rami a luat la ţintă bara (88), cu o lovitură de cap.

Returul va avea loc în data de 14 martie, la Leicester, iar ambele formaţii rămân în cursă pentru calificarea în sferturi.

Sevilla FC - Leicester City 2-1 (1-0)
Au marcat: Pablo Sarabia (25), Joaquin Correa (62), respectiv Jamie Vardy (73).
Joaquin Correa (Sevilla) a ratat un penalty în min. 14 (a apărat Kasper Schmeichel)
Sevilla, stadion ''Sanchez Pizjuan'': 38.834 spectatori
Liga Campionilor - optimi de finală (tur)

Au evoluat echipele:
Sevilla: 1. Sergio Rico - 23. Adil Rami, 45. Clément Lenglet (6. Daniel Carrico, 55), 18. Sergio Escudero - 3. Mariano Ferreira, 15. Steven N'Zonzi, 17. Pablo Sarabia - 20. Vitolo (căpitan), 10. Samir Nasri - 16. Stevan Jovetic, 11. Joaquin Correa (8. Vicente Iborra, 63). Antrenor: Jorge Sampaoli.
Rezerve neutilizate: 13. David Soria - 4. Matias Kranevitter, 9. Luciano Vietto, 12. Wissam Ben Yedder, 22. Franco Vazquez.
Leicester City: 1. Kasper Schmeichel - 17. Danny Simpson, 5. Wes Morgan (căpitan), 6. Robert Huth, 28. Christian Fuchs - 4. Danny Drinkwater, 25. Wilfred Ndidi - 11. Marc Albrighton (13. Daniel Amartey, 88), 26. Riyad Mahrez, 7. Ahmed Musa (22. Demarai Gray, 58) - 9. Jamie Vardy. Antrenor: Claudio Ranieri.
Rezerve neutilizate: 21. Ron-Robert Zieler - 3. Ben Chilwell, 10. Andy King, 20. Shinji Okazaki, 29. Yohan Benalouane.

Arbitru: Clément Turpin; arbitri asistenţi: Cyril Gringore, Nicolas Danos; arbitri asistenţi adiţionali: Ruddy Buquet, Benoît Bastien; arbitru de rezervă: Hicham Zakrani (toţi din Franţa)
Cartonaşe galbene: Escudero (77), Daniel Carrico (90+2).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.