Modifică dimensiunea fontului:
Paris, 14 feb /Agerpres/ - Paris Saint-Germain a făcut un pas uriaş către sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, marţi seara, în urma unei victorii incredibile cu scorul de 4-0 (2-0) în faţa formaţiei FC Barcelona, pe stadionul ''Parc des Princes'', în prima manşă a optimilor de finală.
Parizienii, care nu au un sezon nemaipomenit (locul al doilea în Ligue 1) au umilit-o pe Barcelona, marcând de patru ori, prin Angel Di Maria (18, 55), Julian Draxler (40), Edinson Cavani (72), şi ratând şi alte ocazii de gol.
Matuidi a avut prima ocazie (11), dar ter Stegen a apărat, însă nu a mai putut face nimic în minutul 18, când Di Maria, care a împlinit 29 de ani marţi, a deschis scorul din lovitură liberă. Barca a ratat o mare şansă de egalare, prin André Gomes (27).
PSG şi-a dublat avantajul prin germanul Draxler (40), după o minge recuperată de Rabiot din picioarele lui Messi, italianul Verratti fiind servant la acest gol.
Cavani, care a împlinit 30 de ani marţi, a trecut şi el pe lângă gol, în debutul reprizei secunde (49), dar Di Maria a ridicat scorul al 3-0 (55), cu un şut de la 25 de metri, la vinclu. Cavani şi-a trecut în cele din urmă numele pe lista marcatorilor (72).
Catalanii au trecut pe final pe lângă golul de onoare, dar Neymar (79) nu a nimerit poarta, iar Umtiti (84) a trimis mingea în bară din poziţie ideală.
Barcelona are şanse extrem de mici de a întoarce acest scor în returul din 8 martie, cu atât mai mult cu cât la PSG vor reveni două piese de bază, Thiago Silva şi Thiago Motta. Presnel Kimpembe a debutat în Liga Campionilor în acest meci.
Campioana Spaniei nu a putut conta în acest meci pe Aleix Vidal (indisponibil pentru restul sezonului) şi pe Javier Mascherano.
Paris Saint-Germain - FC Barcelona 4-0 (2-0)
Au marcat: Angel Di Maria (18, 55), Julian Draxler (40), Edinson Cavani (72).
Paris, Parc des Princes: 45.000 spectatori
Liga Campionilor - optimi (tur)
Au evoluat echipele:
PSG: 1. Kevin Trapp - 12. Thomas Meunier, 5. Marquinhos, 3. Presnel Kimpembe, 20. Layvin Kurzawa - 6. Marco Verratti (24. Christopher Nkunku, 69), 25. Adrien Rabiot - 11. Angel Di María (7. Lucas Moura, 61), 14. Blaise Matuidi (căpitan), 23. Julian Draxler (10. Javier Pastore, 86) - 9. Edinson Cavani. Antrenor: Unai Emery.
Rezerve neutilizate: 16. Alphonse Areola - 17. Maxwell, 19. Serge Aurier, 21. Hatem Ben Arfa.
FC Barcelona: 1. Marc-André ter Stegen - 20. Sergi Roberto, 3. Gerard Piqué, 23. Samuel Umtiti, 18. Jordi Alba - 21. André Gomes (12. Rafinha, 58), 5. Sergio Busquets, 8. Andrés Iniesta (căpitan; 4. Ivan Rakitic, 72) - 10. Lionel Messi, 9. Luis Suárez, 11. Neymar. Antrenor: Luis Enrique.
Rezerve neutilizate: 13. Jasper Cillessen - 6. Denis Suárez, 17. Paco Alcácer, 19. Lucas Digne, 24. Jérémy Mathieu.
Arbitru: Szymon Marciniak; arbitri asistenţi: Tomasz Listkiewicz, Pawel Sokolnicki; arbitri asistenţi adiţionali: Pawel Raczkowski, Tomasz Musial; arbitru de rezervă: Radoslaw Siejka (toţi din Polonia)
Cartonaşe galbene: Rabiot (3), André Gomes (33), Busquets (62), Rafinha (74).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.