Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sydney, 14 ian /Agerpres/ - Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a fost învinsă fără drept de apel de belgianca Elise Mertens, cu 6-3, 6-1, sâmbătă, în finala turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari.

Mertens (21 ani, 127 WTA), venită din calificări, a dominat-o neaşteptat pe Niculescu (29 ani, 40 WTA), a treia favorită, care a fost departe de nivelul obişnuit, probabil şi din cauza problemelor fizice cu care s-a confruntat la acest turneu.

Niculescu a început excelent şi a condus cu 2-0, având şansa de a se desprinde la 3-0, însă belgianca a revenit în joc, a egalat, 2-2, iar după ce Monica a avut 3-2, nu i-a mai lăsat nicio şansă, câştigând patru ghemuri consecutive şi setul cu 6-3.

În setul secund, după ce Niculescu a egalat la 1-1, Mertens s-a impus fără probleme cu 6-1, obţinând victoria într-o oră şi 14 minute.

Niculescu a avut doar 12 lovituri direct câştigătoare, faţă de 28 ale adversarei sale, care a comis 20 de erori neforţate, faţă de 22 ale româncei.

Cele două jucătoare s-au putea întâlni din nou săptămâna viitoare, în meciul de Fed Cup dintre echipele României şi Belgiei, de la Bucureşti.

Monica Niculescu a fost recompensată cu un cec de 21.400 dolari şi 180 de puncte WTA, în timp ce Mertens, la prima sa finală WTA, a primit 43.000 dolari şi 280 de puncte WTA.

Monica are în palmares trei titluri WTA la simplu, câştigate în 2013 la Florianopolis, în 2014 la Guangzhou şi în 2016 la Luxemburg. Ea a pierdut alte cinci finale, la Luxemburg (2011, 2012), Nottingham (2015), Seul (2016) şi Hobart (2017).

Niculescu rămâne cu cele două titluri cucerite la dublu în turneul tasmanian, în 2012 alături de Irina Begu şi în 2014 alături de Klara Koukalova.

Finala de dublu din acest an a turneului de la Hobart a fost câştigată de perechea româno-ucraineană Raluca Olaru/Olga Savciuk, după 0-6, 6-4, 10-5
cu cuplul Gabriela Dabrowski (Canada)/Zhaoxuan Yang (China).
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.