Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 23 nov /Agerpres/ - Procuratura spaniolă a solicitat o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru fotbalistul brazilian Neymar, pentru rolul său jucat în cazul de corupţie din jurul transferului său de la FC Santos la FC Barcelona în 2013, relatează Reuters.

Pentru fostul preşedinte catalan Sandro Rosell, în mandatul căruia a avut loc transferul, procurorii au cerut o pedeapsă de cinci ani închisoare şi o amendă de 8,4 milioane euro pentru club, în timp ce actualul preşedinte Josep Maria Bartomeu a scăpat de acuzaţii.

Cazul a ajuns în instanţă după ce un grup de investiţii brazilian (DIS), care deţinea 40 la sută din drepturile de transfer ale lui Neymar, a făcut o plângere în justiţia spaniolă pe motiv că i-a revenit mai puţini bani decât procentul cuvenit din suma reală. Din cauza acestui transfer, preşedintele Rosell a fost nevoit să demisioneze în 2014. DIS, care a primit 6,8 milioane de euro din cele 17,1 milioane virate lui FC Santos, estimează că Neymar şi FC Barcelona s-au înţeles pentru a ascunde valoarea reală a transferului şi a-i vira astfel mai puţini bani.

Clubul catalan a ajuns la o înţelegere cu procurorii în luna iunie şi a acceptat să plătească suma de 5,5 milioane euro pentru a evita un proces de evaziune a taxelor fiscale din transferul lui Neymar. Judecătorul a clasat cazul în luna iunie, dar procurorul şef a redeschis procesul în luna septembrie.

Barca anunţase că transferul jucătorului a costat 57,1 milioane de euro. Potrivit justiţiei spaniole, el a costat în realitate cel puţin 83,3 milioane. Neymar este de asemenea anchetat în Brazilia de fraudă fiscală în legătură cu transferul său. AGERPRES/(autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.