Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 nov /Agerpres/ - Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) şi vicepreşedinte al COSR, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că vina eşecului delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro aparţine în primul rând lumii sportului, precizând că sistemul din ţara noastră este unul foarte prost şi trebuie schimbat.

În opinia celui care a condus între 2004 şi 2014 Comitetul Olimpic şi Sportiv Român din postura de preşedinte, sportul românesc de astăzi, care a obţinut doar cinci medalii la JO de la Rio de Janeiro (locul 47, cea mai slabă clasare în ierarhia pe medalii la Jocurile Olimpice după al doilea război mondial), este sportul practicat la nivel mondial în urmă cu 20-30 de ani. El susţine în continuare trecerea federaţiilor de la Ministerul Tineretului şi Sportului la COSR deoarece sportul a devenit o afacere, iar o afacere nu poate fi condusă de o administraţie.

Înaintea alegerilor pentru preşedinţia COSR din 15 noiembrie, Octavian Morariu îl sfătuieşte pe viitorul şef de la Casa Olimpică să asculte şi să înţeleagă dorinţele federaţiilor, să schimbe sistemul de funcţionare al sportului şi să întreţină o foarte bună relaţie cu politicul.

AGERPRES: Domnule Morariu, cât de jos este sportul românesc în momentul de faţă pe o scară de la 1 la 10?
Octavian Morariu: Este undeva pe la nivelul 3... între 2 şi 3 aş spune. Şi să mă explic, dacă e să mă iau după medalii ar fi mai degrabă spre 3, dar dacă mă iau după starea generală, din punct de vedere al organizării şi aşa mai departe, atunci sportul românesc ar fi mai aproape de 2.

AGERPRES: Dumneavoastră, ca reprezentant al României la CIO, ca vicepreşedinte COSR şi nu în ultimul rând ca român, aţi simţit ca pe un KO rezultatele de la Jocurile Olimpice sau a fost ceva la care vă aşteptaţi?
Octavian Morariu: Daţi-mi voie să fac o precizare, chiar dacă ''sifonez'': sunt reprezentantul CIO pentru România. Înţelege cine vrea... Nu se poate vorbi despre un KO. Ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice de la Rio este rezultatul lipsei schimbărilor absolut necesare. Ele trebuiau făcute demult, tocmai de cei care astăzi suspina după ''trecutul glorios'' şi care la vremea respectivă nu au avut nici viziunea şi nici curajul să o facă, deşi aveau pârghiile prin poziţia lor. Mai mult, s-au împotrivit schimbărilor, rămânând in confortul ''călduţ'' al certitudinilor lor. O fac şi astăzi, la vârste venerabile, refuzând evidenţa realităţii. Au profitat de moştenirea de dinainte de 1989, este adevărat că o parte dintre ei au performat în contextul sportului comunist... au plecat şi acum împroaşcă cu noroi, după acelaşi tipic comunistoid. Sportul românesc de astăzi este precum sportul mondial de acum 20 de ani, de acum 30 de ani, nu este nici măcar sportul de acum 10 ani. Noi nu investim inteligent în sport, nu investim sub nicio formă organizată conform unei strategii şi în consecinţa unui plan. Este nevoie imperioasă de o strategie conformă cu realitatea sportului mondial de astăzi, chiar anticipând viitorul, trebuie să ştii unde vrei să ajungi şi, mai ales, cum vrei să ajungi acolo. Iar noi nu prea ştim cum vrem să ajungem... Nu am modificat structura sportului românesc după 1989, nu am schimbat sistemul, deşi eu m-am luptat ani de zile pentru asta, încă din 2003. Vreau să cred că încă mai sunt oameni intelectual corecţi care recunosc toate eforturile pe care le-am făcut în acest sens. Şi nu îmi prea explic de ce nu se doreşte acest lucru. Doar teama de schimbare? Probabil... O bună parte din cei care se lamentează azi sunt cei care au împiedicat schimbarea. Modificarea în profunzime a sportului românesc nu s-a făcut şi nu se va face fără un consens în acceptarea realităţilor şi fără o acţiune hotărâtă. Este vorba despre organizarea generală, apoi de cea a federaţiilor, despre felul în care se conduce, despre selecţie, despre ştiinţa sportului, despre infrastructură, despre finanţare etc. Este o chestiune foarte complexă. Eu nu am de ce să mă ascund, poate nu am fost nici eu suficient de insistent, dar am discutat ani şi ani de zile despre măsurile care trebuie luate. Spunea Ion Ţiriac că ar fi trebuit poate să ne legăm de gard la Palatul Victoria şi să facem greva foamei. Poate! Sportul de performanţă, căci despre el vorbim, a devenit la nivel mondial o afacere în sensul bun al cuvântului. Dar în sportul din România dacă vorbeşti despre afacere, scuzaţi-mă, parcă vorbeşti de Dracu'. Trebuie să înţelegem că sportul este o afacere care trebuie să fie benefică pentru toţi, dar în primul şi în primul rând benefică pentru sportivi. Este un business, că ne place sau nu! Iar un business nu poate fi condus de o administraţie. Să fie clar!

AGERPRES: Care ar fi explicaţiile eşecului României la JO de la Rio, lipsa investiţiilor, absenţa tehnicienilor şi a antrenamentelor moderne sau dezinteresul copiilor şi tinerilor pentru sport?
Octavian Morariu: Toate la un loc. Când din zece cauze care pot modifica un rezultat una şchioapătă, celelalte nouă pot suplini şi pot duce la rezultatul dorit. Dar când toate şchioapătă este firesc ca rezultatul să nu vină. Deci, trebuie schimbat cam tot la noi, pornind de la sistem. Sistemul este prost. Întrebaţi-i pe cei din federaţii cum fac rost de materialele sportive, cum îşi plătesc antrenorii, angajaţii, sportivii şi aşa mai departe. Sistemul este foarte prost şi o spun de ani şi ani de zile.

AGERPRES: Vina pentru rezultatele slabe de la ultima ediţie a Jocurile Olimpice aparţine COSR, MTS sau federaţiilor sportive?
Octavian Morariu: Vina este a celor care nu au vrut să schimbe sistemul din sportul românesc... Sigur nu a COSR-ului sau COR-ului, vorbesc de perioada lui Ion Ţiriac. Este inclusiv vina şi responsabilitatea unei părţi din media care a răstălmăcit ideile noastre cum a vrut. Sau cum li s-a comandat...

AGERPRES: Vă referiţi la politic?
Octavian Morariu: Politicul nu este primul vinovat, primii vinovaţi sunt cei din sistemul de sport şi cei (nu neapărat din sport...) care nu vor emergenţa unui for independent, puternic şi care să funcţioneze după alte reguli decât ale lor! Politicul nu poate, în principiu, să schimbe ceva împotriva tuturor. Politicul poate să facă ceva în momentul în care are în faţă un consens. Dar noi, lumea sportului, nu am fost în stare să prezentăm acest consens. Vina este în principal a oamenilor din sport, a lumii sportului în general, care nu a ştiut să ajungă singură la un consens. Sigur că politicul ar fi putut face schimbarea şi fără acest consens, dar ar fi fost atunci nevoie de mult curaj şi foarte multă voinţă...

AGERPRES: Aţi dorit cu ani în urmă trecerea federaţiilor sportive de la MTS la COSR, mai susţineţi această idee?
Octavian Morariu: Am susţinut şi susţin in continuare cu tărie preluarea federaţiilor de la MTS, ca parte a reformei în sport şi nu ca însăşi reforma în sport, cum au indus ideea cei ''binevoitori'', pentru că atunci când vorbim despre federaţii, vorbim despre sportul de performanţă. Iar ca să conduci, trebuie să şi poţi controla. Pe de alta parte, am dorit să preluăm activele de acolo pentru a le schimba, pentru a le face performante şi nu pentru alte motive absolut imaginare! Oare ''am luat acasă'' centrul de la Izvorani sau Casa Olimpică? Câtă aberaţie, dezinformare şi rea voinţă! Un exemplu: Piatra Arsă, pe care am vrut să o preluăm - o tristeţe! Singura bază de pregătire la 2.000 de metri, lăsată deoparte, în timp ce ne antrenăm ineficient la altitudini inferioare (mai scump?), iar alte ţări construiesc dormitoare presurizate pentru a simula cei 2.000 de metri! Întrebaţi-i pe cei de acolo când au avut ultima oară un lot olimpic şi de ce... Eu am fost acolo acum două luni. Stadionul e in paragină, când ar trebui să fie coadă pentru a fi folosit. Mergeţi la Izvorani şi comparaţi. Şi mă opresc aici.

AGERPRES: Ce s-a întâmplat cu sportul în Ungaria în ultimii ani poate reprezenta un exemplu pentru noi?
Octavian Morariu: Dacă spun că da o să îmi sară toată lumea în cap că nu sunt patriot. Ce a făcut Viktor Orban (n.r. - premierul Ungariei) cu sportul este rezultatul unui plan bine întocmit şi executat. Am avut o convorbire interesantă şi destul de lungă cu dumnealui la Rio. A discutat cu oamenii din sport, i-a ascultat şi a mers pe traseul viziune-strategie-plan-acţiune. Din păcate la noi este o agitaţie, o mişcare de tip brownian. Pentru că noi nu suntem capabili de a ajunge la acel consens de care spuneam. Însă sistemul aplicat de Orban este unul care se pliază la unguri. Iar eu mă feresc tot timpul să copiez, dar încerc să adaptez la noi, la români, la caracterul nostru, la calităţile noastre, la firea noastră. Nu trebuie să preluăm ceva în mod automat, de aceea spun că este nevoie să ajungem la un consens. Avem nevoie de acest patrulater format din viziune, strategie, plan şi acţiune. Când o să avem toate lucrurile acestea puse la punct, atunci vom putea să pretindem şi la rezultate, sigur nu înainte. Deocamdată ne zbatem, fiecare în colţul lui, cu tot felul de idei, unele bune, unele mai puţin bune. Ele trebuie toate reconsiderate şi ajuns la un consens. Noi am mai avut dialog cu federaţiile, am avut tot felul de întâlniri, forumuri şi aşa mai departe, dar nu a ieşit nimic. De ce? Pentru că de fiecare dată nu a fost o voinţă suficient de puternică din partea tuturor. Pe mine mă ''amuză'' că de toate relele din sportul românesc este acuzat acum Comitetul Olimpic, care finanţează în mică măsură federaţiile şi este implicat extrem de puţin în viaţa federaţiilor în comparaţie cu MTS. Sigur că COSR ar fi putut avea o doză de responsabilitate dacă rămânea imobil. Dar semnalele de alarmă şi propunerile concrete au fost făcute, o spun cu tărie. Au existat. Cei de bună credinţă să o recunoască, ceilalţi să tacă! Pe de altă parte, este foarte important ca binomul COSR - MTS să funcţioneze foarte, foarte bine, pentru că dualitatea niciodată nu este bună.

AGERPRES: Privind la ceea ce s-a întâmplat de la începutul acestui an şi până acum, credeţi că dopajul reprezintă o mare problemă în sportul românesc?
Octavian Morariu: Dopajul este o mare problemă în general. Dopajul în sportul românesc a devenit recent, din păcate, din nou o mare problemă. Asta după ce timp de foarte mulţi ani nu a fost o problemă. Între Jocurile Olimpice de la Atena şi ediţia de iarnă de la Soci nu am avut probleme de acest fel. În ultima vreme au apărut însă aceşti oameni care trişează, care vor să obţină un avantaj.

AGERPRES: Credeţi că este nevoie de sancţiunea cu excluderea pe viaţă pentru dopaj în România pentru a nu se mai repeta cazul Gabriel Sîncrăian?
Octavian Morariu: Codul mondial antidoping este foarte sever din punct de vedere al sancţiunilor. Problema este însă dincolo de sport, este problema anturajului. Sportivii ar trebui să aibă curaj să spună cum s-au dopat, cine le-a adus substanţele respective, cine i-a îndemnat, cine le-a administrat, cine i-a acoperit şi aşa mai departe. Trebuie să aibă curajul să spună lucrurile acestea, pentru că altfel nu vom eradica acest flagel. Pentru că mi-e foarte greu să cred că sportivul se duce singur la farmacie sau la producătorul substanţei şi o cumpără el singur-singurel. Când sportivii ne vor spune cum funcţionează, atunci vom face un foarte mare pas înainte.

AGERPRES: Aşadar nu ar fi oportună excluderea pe viaţă pentru dopaj?
Octavian Morariu: Noi nu trebuie să mergem dincolo de codul mondial antidopaj, care este foarte, foarte sever. Noi, ca şi Comitet Olimpic, nu putem să excludem pe viaţă un sportiv. Legea poate să o facă, dar nu putem trece dincolo, este vorba despre cutumă internaţională. Ar însemna să avem o lege mult mai severă decât cea a Agenţiei Mondiale Antidoping. Riscăm să fim daţi în judecată de sportivi la TAS şi aşa mai departe. Aşadar, noi trebuie să armonizăm. Şi putem să nu selecţionăm sportivii care s-au dopat.

AGERPRES: Ce părere aveţi despre următoarele alegeri la preşedinţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi despre lupta dintre cei doi candidaţi, Gabriela Szabo şi Mihai Covaliu?
Octavian Morariu: Amândoi sunt foarte mari campioni, două caractere foarte puternice. Sunt două persoane tinere, e vremea lor, e generaţia lor. Au şi o mare răspundere, pentru că vin într-un moment delicat şi dificil în acelaşi timp, lumea se aşteaptă la foarte multe lucruri de la ei. Iar dacă nu vor fi susţinuţi şi dacă nu vor avea sau găsi un consens, nu vor putea face nici ei mare lucru. Am discutat cu amândoi, au idei bune, idei generoase. Nu îmi cereţi să dau un consemn de vot, niciodată nu am făcut-o şi nu o voi face nici de data asta. Oricare va fi ales de membrii COSR poate conta pe sprijinul meu, pe experienţa mea în orice moment.

AGERPRES: Este vreunul dintre cei doi candidaţi în avantaj în acest moment?
Octavian Morariu: Nu vreau să fac comentarii de tip politic. Nu pot spune că unul are un avantaj faţă de celălalt. Cred totuşi că fiecare are atuurile lui. Sunt oameni de sport foarte bine cunoscuţi, mă aştept la un vot în mod sigur pertinent. Eu zic să avem totuşi aici încredere în oamenii din sport până la urmă, chiar dacă sunt şi neînţelegeri între ei. În momente de genul ăsta trebuie să lăsăm deoparte tresăririle de, să nu spun orgoliu, ci de responsabilitate din partea federaţiilor prin susţinerea acestui reviriment. Cel care va fi ales preşedinte trebuie susţinut de toţi. Celui ales îi revine o misiune dificilă: să apere integritatea fizică şi morală a COSR, atât patrimoniul cât şi principiile şi valorile pe care le reprezintă şi le apără lumea olimpică. Ori astăzi, citesc cu stupoare tot felul de aberaţii despre COSR, care sunt tot atâtea atacuri sub centură la integritatea COSR. Ar putea fi posibil, este doar o ipoteză, ca cineva să fi pus ochii pe activele realizate cu mult efort, pe tot patrimoniul material şi spiritual? Oare ar putea fi cineva, altul decât preşedintele COSR, care doreşte biroul de la etajul trei cu vedere pe Arcul de Triumf?

AGERPRES: Ce sfaturi i-aţi da viitorului preşedinte al COSR?
Octavian Morariu: În primul rând să vorbească foarte mult cu federaţiile sportive. Să le înţeleagă, să vadă ce vor ele, pentru că, până la urmă, sportul de performanţă este făcut de şi în federaţii. Trebuie să poarte un dialog intens, direct şi obiectiv cu cei din federaţii. Iar apoi să ia punctul de vedere al federaţiilor şi să îl ducă la minister şi către politic. Pe urmă să încerce să modifice sistemul. Obligatoriu! Pentru că dacă va continua pe acelaşi sistem în sport nu va putea face mare lucru. Trebuie să modifice radical sistemul în sportul de performanţă, pentru că sportul este profesionist acum în întregime. Numai nişte profesionişti foarte buni pot avea rezultate.

AGERPRES: Modificarea Legii Sportului ar trebui să reprezinte una dintre priorităţile viitorului preşedinte al COSR?
Octavian Morariu: Nu doar modificarea Legii Sportului, noi am făcut în trecut propuneri de modificare care priveau 6-7-8-9-10 legi. Legea Sportului este corelată cu celelalte. Faimoasa lege a sponsorizării nici nu există, de fapt, sunt prevederile din Codul Fiscal. Mai este vorba despre Legea Educaţiei, despre Armată, despre Administraţia Locală, Sănătatea... deci sunt foarte multe legi care trebuie modificate pentru a pune pe picioare acest sistem nou de care avem nevoie în sport. În modul în care funcţionăm astăzi nu mergem nicăieri.

AGERPRES: Cu alte cuvinte, în afară de a avea o relaţie bună cu federaţiile sportive, viitorul preşedinte COSR va trebui să îşi apropie şi politicienii?...
Octavian Morariu: Este firesc, trebuie să aibă o relaţie foarte bună cu politicul. Chiar dacă va considera că are discuţii de multe ori în contradictoriu, chiar dacă sunt lucruri care nu-i vor fi pe plac, dialogul cu politicul, respectul reciproc, încercarea de a găsi mereu soluţii trebuie să existe. Eu recomand viitorului preşedinte să aibă o relaţie foarte, foarte bună cu politicul. Pentru că este foarte importantă pentru sport.

AGERPRES: După alegerile pentru şefia COSR urmează şi alegerile parlamentare, pe Octavian Morariu îl tentează postul de ministru al Tineretului şi Sportului dacă i s-ar propune?
Octavian Morariu: Absolut deloc. Am ales să nu mai fac politică vreodată şi nu voi mai face.
AGERPRES (autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.