COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD PORTOCALIU: 27-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică accentuată COD ROSU: 27-06-2025 ora 16 Intre 16:00 si 17:00 se va semnala Grindină de mari dimensiuni (>4 cm), vijelie puternică cu rafale > 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 40...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, in Județul Bacău; COD ROSU: 27-06-2025 ora 15 Intre 15:40 si 16:30 se va semnala Grindină de mari dimensiuni (>4 cm), vijelie puternică cu rafale de 90 km/h, averse torențiale ce vor acumula 30....40 l/mp, frecvente descărcări electrice, in Județul Neamţ;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rio de Janeiro, 13 sep /Agerpres/ - Scrimerul maghiar de origine română Richard Osvath a cucerit medalia de argint în proba individuală de sabie (categoria A), luni, la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro.

În finala probei în scaun rulant, Osvath a fost întrecut de ucraineanul Andrei Demciuk cu 15-8. În 2012, la Jocurile Paralimpice de la Londra, Osvath obţinuse bronzul la floretă (cat. A).

Osvath s-a născut la Satu Mare, în 1985, şi a început să practice scrima la CSS Satu Mare, câştigând mai multe titluri de campion naţional al României.

În 2008, a suferit o accidentare în timpul unui meci de fotbal cu prietenii şi a rămas cu un picior paralizat, în ciuda a numeroase intervenţii chirurgicale. Apoi a început să practice scrima în fotoliu rulant, optând să reprezinte Ungaria, deoarece în România nu putea practica acest sport.

A dedicat medalia cucerită la Londra atât Ungariei, cât şi României.

Scrimera Ana-Maria Popescu (ex-Brânză), campioană olimpică la Rio cu echipa feminină de spadă a României, a menţionat performanţa lui Osvath pe contul său de Facebook.

''Richie Osvath, fostul nostru coleg din Satu Mare, a cucerit medalia de argint la Jocurile Paralimpice în proba de sabie masculin (floreta fiind prima lui probă). Richie concurează acum pentru Ungaria. În România nu există echipamentul necesar pentru antrenamentele paralimpicilor! O operaţie greşită la genunchi i-a curmat visul olimpic, dar nu a renunţat! Nu este pentru prima data când Richie urcă pe podiumul celei mai importante competiţii! O lecţie despre cum să nu te dai bătut şi să crezi în visul tău! Îţi mulţumesc, Richie! Felicitări!'', a scris Popescu în reţeaua de socializare.

Ungaria are până acum 3 medalii de argint şi 4 de bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.