Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sao Paulo, 26 iul /Agerpres/ - Soacra conducătorului Formulei 1, Bernie Ecclestone, a fost răpită în oraşul brazilian Sao Paulo, iar răpitorii cer o răscumpărare de 120 de milioane de reali, echivalentul a 36,5 milioane de dolari, a anunţat revista Veja, citată de Reuters.

Aparecida Schunck Flosi Palmeira, mama soţiei lui Ecclestone, Fabiana Flosi, a fost răpită vineri noapte, au anunţat Veja şi alte canale media, fără să ofere ale amănunte. Poliţia locală nu a putut fi contactată pentru a confirma aceste informaţii.

Britanicul Ecclestone, în vârstă de 85 de ani, are, împreună cu familia sa, o avere estimată de revista Forbes la 3,1 miliarde de dolari şi este unul dintre cei mai puternici oameni din lumea sportului. El s-a căsătorit cu Flosi în 2012, la trei ani după ce a întâlnit-o cu ocazia Marelui Premiu al Braziliei.

Pentru a se căsători cu tânăra braziliancă, Ecclestone a divorţat de soţia sa de atunci, fostul modelul croat Slavica Radic, cu care era căsătorit de 25 de ani. Ecclestone şi actuala lui soţie locuiesc în Anglia.

Răpirile erau frecvente în Brazilia acum un deceniu, câteva persoane căzându-le victimă zilnic, răpitorii cerând uneori sume de doar câteva sute de dolari.

Aceste infracţiuni au devenit mult mai rare în urma măsurilor luate de poliţie, ce au inclus înfiinţarea unei divizii speciale menite să lupte împotriva răpirilor.

Brazilia, care se confruntă cu cea mai gravă criză economică a sa din ultimii aproape 100 de ani, va fi gazda Jocurilor Olimpice 2016, la Rio de Janeiro, între 5 şi 21 august.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.