Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

New York, 18 iul /Agerpres/ - Agenţia americană antidoping (USADA) a denunţat "nivelul halucinant al corupţiei" în Rusia, evidenţiat de raportul McLaren, şi a îndemnat mişcarea sportivă internaţională să aibă o reacţie comună, scrie AFP.

"Raportul McLaren a demonstrat, dincolo de o îndoială rezonabilă, nivelul halucinant al corupţiei domnind în rândul sportului rus şi al guvernului rus", a declarat directorul USADA, Travis Tygart.

"Acum trebuie să reacţionăm, împreună la nivel internaţional, împreună cu toţi cei care cred cu adevărat în spiritul olimpismului, pentru a ne asigura că acest nivel de criminalitate, nemaiîntâlnit până acum, nu va mai ameninţa în viitor sporturile pe care le iubim", a spus el.

Tygart nu a cerut public excluderea Rusiei de la JO 2016 de la Rio (5-21 august). El însă a trimis sâmbătă o scrisoare, semnată împreună cu omologul său de la agenţia canadiană antidoping, un apel către preşedintele CIO, Thomas Bach, pentru excluderea totală a sportivilor ruşi de la Jocurile Olimpice de la Rio.

Dezvăluirea acestei iniţiative, chiar înainte de publicarea raportului McLaren, a declanşat o polemică.

În raportul său cerut de Agenţia mondială antidoping, juristul canadian Richard McLaren a subliniat că laboratoarele antidoping din Moscova şi Soci au protejat sportivii ruşi dopaţi, în cadrul unui ''sistem de dopaj de stat securizat'', ''condus, controlat şi supervizat'' de ministerul rus al Sporturilor, ''cu ajutorul activ al FSB, serviciile secrete ruse''.

De asemenea, comisia de anchetă independentă a Agenţiei mondiale antidoping indica faptul că eşantioane de la controalele antidoping efectuate la Mondialele de atletism din 2013 de la Moscova au fost schimbate înainte ca Federaţia internaţională de atletism (IAAF) să le recupereze pentru a le analiza.

''La sfârşitul Mondialelor de la Moscova, laboratorul (din Moscova) a pus deoparte eşantioane pozitive care urmau să fie schimbate prin înlocuirea urinei, înainte ca ele să fie trimise unui alt laborator potrivit instrucţiunilor IAAF'', se arată în raportul McLaren.

În noiembrie 2015, Rusia a fost suspendată de Federaţia internaţională de atletism (IAAF) din toate competiţiile, inclusiv JO 2016.
AGERPRES (autor: Mircea Lazaroniu; editor: Teodora Oprea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.