COD GALBEN: 20-05-2025 ora 10 Intre 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate se va semnala 20 mai, ora 10 – 20 mai, ora 20Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 18 iul /Agerpres/ - Nadia Comăneci, cea mai cunoscută sportivă din istoria României, sărbătoreşte luni patru decenii de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii artistice, primită în timpul Jocurilor Olimpice de vară de la Montreal (Canada).

Pe 18 iulie 1976, o gimnastă în vârstă de numai 14 ani reuşea să uimească lumea sportului, obţinând prima notă perfectă din istoria acestui sport, în condiţiile în care nici măcar tabela electronică de afişaj nu era pregătită pentru o astfel de performanţă.

Nadia Comăneci a obţinut, de altfel, la respectiva ediţie a Jocurilor Olimpice, de şapte ori scorul perfect, câştigând trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (pe echipe) şi una de bronz (la sol).

"De fiecare dată când există un zero în aniversare, este ceva tot mai mare. Au fost 10, apoi 20, apoi 30 iar acum 40 de ani, par multe cifre. Este ca şi cum jumătate din viaţa ta a şi trecut", a declarat Nadia într-un interviu telefonic acordat agenţiei Reuters.

"Însă atunci când realizezi că au trecut 40 de ani de când s-a întâmplat, parcă te întrebi: 'O Doamne, chiar aşa?'. Pentru că este a 40-a aniversare, mă simt ca şi cum aş sărbători pe tot parcursul anului. Toată lumea pe care am întâlnit-o în acest an vrea să vorbească despre asta", a adăugat Nadia, aflată într-o scurtă vacanţă în California, alături de familia sa.

Celebrarea performanţei de acum patru decenii va continua pentru Nadia Comăneci şi în următoarele săptămâni, fosta gimnastă română fiind invitată pe 21 iulie, la Montreal, unde fiul său în vârstă de 10 ani, Dylan, va avea şansa să vadă pentru prima oară Stadionul Olimpic în care "este gravat numele mamei sale".

Următoarea escală a Nadiei va fi la Rio, pentru Jocurile Olimpice 2016, programate între 5 şi 21 august.

Chiar dacă au trecut patru decenii de la performanţa care i-a asigurat un loc de prim plan în istoria gimnasticii, Nadia Comăneci îşi aminteşte şi acum cu exactitate fiecare detaliu al evoluţiei sale de la paralele, încununată cu nota perfectă de 10.

"Îmi amintesc când am început exerciţiul. Am crezut că am reuşit o evoluţie bună, însă nu m-am gândit că am avut o evoluţie perfectă", a declarat Nadia (54 ani), care locuieşte în prezent în Oklahoma City. "Ştiu că nu m-am uitat la tabelă, deoarece mă gândeam deja la exerciţiul de la bârnă după ce terminasem. Apoi am auzit un zgomot mare în sală, m-am uitat în jur, am întors capul şi am văzut tabela. Prima oară am văzut numărul meu de concurs, 073, iar apoi nota 1,00 care era dedesubt. M-am uitat la una dintre colegele mele, iar ea a ridicat din umeri, indicând că ceva nu este în regulă la tabelă. Totul s-a petrecut foarte repede", a povestit campioana română.

În condiţiile în care oficialii nu se aşteptau ca vreo gimnastă să atingă perfecţiunea, tabela electronică instalată în arena de la Montreal nu avea spaţiul necesar pentru a cuprinde toate cele patru cifre care să ilustreze nota perfectă, contribuind astfel la amplificarea emoţiilor micuţei campioane române.

"Faptul că tabela electronică nu putea afişa nota 10 s-a adăugat dramei, a făcut-o şi mai mare", a adăugat ea râzând.

"Obţinerea primului 10 din istorie a fost un lucru mare, însă faptul că nici măcar tabela electronică nu şi-a putut da seama cum să afişeze scorul, a făcut povestea şi mai istorică", a precizat Nadia.

"Nellie (Kim) a obţinut la rândul ei un 10 la scurt timp după mine, însă nimeni nu vorbeşte despre asta. Dacă destinul ar fi vrut, altcineva ar fi făcut istorie. Am fost doar ceva mai rapidă! La momentul respectiv nu am înţeles impactul pe care îl va avea, nu am concurat pentru a face istorie. Am concurat pentru a câştiga medalii. Este ceva foarte special faptul că va fi acolo pentru eternitate", a conchis Nadia Comăneci.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.