Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washington, 1 apr /Agerpres/ - Finala ediţiei din acest an a turneului feminin de tenis de la Miami (Statele Unite), de categoria WTA Premier, dotat cu premii totale în valoare de 6.134.605 dolari, se va disputa între belarusa Victoria Azarenka şi rusoaica Svetlana Kuzneţova.

Azarenka, numărul 8 mondial, şi-a asigurat accederea în ultimul act al competiţiei din Florida după victoria în două seturi, 6-2, 7-5, înregistrată în partida cu germanca Angelique Kerber, a treia jucătoare a lumii şi favorita numărul doi la acest turneu, în faţa căreia şi-a luat cu această ocazie revanşa după eliminarea în sferturile de finală ale Openului Australiei 2016.

Calificarea în finală îi asigură, totodată, Victoriei Azarenka revenirea în Top 5 WTA, pentru prima oară din 2014 şi până în prezent, Simona Halep urmând să coboare pe 6.

Svetlana Kuzneţova, ocupanta locului 19 WTA şi câştigătoarea turneului de la Miami în 2006, a trecut la rândul ei în penultimul act, cu 7-5, 6-3, de elveţianca Timea Bacsinszky, cea care reuşise să o elimine în sferturile de finală pe românca Simona Halep.

Azarenka şi Kuzneţova s-au întâlnit de opt ori până acum, ultima oară în 2013, la Australian Open, în faza sferturilor de finală, fiecare înregistrând câte 4 succese.

Rezultate (simplu feminin - semifinale):
Svetlana Kuznetsova (Rusia/N.15) - Timea Bacsinszky (Elveţia/N.19) 7-5, 6-3
Victoria Azarenka (Belarus/N.13) - Angelique Kerber (Germania/N.2) 6-2, 7-5
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.