Handbal feminin: Victorie mare a României, la turneul preolimpic de la Aarhus, 32-25 cu Danemarca

 •  Sport
5095 afişări

Naționala feminină de handbal a României a făcut un pas mare spre calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce a învins formația Danemarcei cu scorul de 32-25 (19-13), vineri, în prima zi a turneului preolimpic de la Aarhus (Danemarca).

389c60f9-d90c-43f0-ad99-b234c7ad2ee0

*Handbal feminin: A fost o victorie muncită și meritată, afirmă Eliza Buceschi după succesul cu Danemarca

România, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial 2015, poate obține sâmbătă biletul pentru Rio dacă va învinge Uruguayul, iar Danemarca va pierde și meciul cu Muntenegru.

Tricolorele nu au lăsat nicio șansă echipei gazdă, dominând meciul de la un capăt la altul, iar pe final diferența de pe tabelă a fost și de zece goluri în favoarea echipei noastre.

România a învins greu Danemarca la CM 2015, cu scorul de 31-30, în sferturile de finală, după prelungiri, dar acum danezele pot conta la acest turneu preolimpic pe jucătoare de bază, precum Line Jorgensen (CSM București), Louise Burgaard, Maria Fisker (CSM București) și Mette Gravholt, toate accidentate.

Echipa noastră a început perfect meciul de la Aarhus, având 2-0 după primele două minute. Gazdele au încercat să revină, dar la 2-3 (4), echipa României a reușit trei goluri consecutive, scorul devenind 2-6 (8). Apoi diferența a crescut la cinci goluri, 3-8 (10). Danemarca a reușit să se apropie la trei goluri în câteva rânduri (8-11, 9-12, 10-13, 11-14), dar echipa noastră a realizat o serie de patru goluri la rând, iar ecartul a ajuns la șapte goluri, 11-18 (27), pentru ca la pauză scorul să fie de 19-13 pentru echipa antrenată de suedezul Ryde.

Un moment de ușoară cumpănă a venit la mijlocul reprizei secunde, când Danemarca a redus diferența la cinci goluri, dar, în min. 46, au urmat o serie de patru goluri consecutive ale naționalei noastre, pentru 21-30 (52), meciul fiind jucat la acest scor.

Diferența maximă s-a înregistrat în minutul 57, când a fost 22-32. În final, tricolorele s-au relaxat, scorul nu a mai fost luat în seamă, iar danezele au redus scorul până la șapte goluri, 25-32.

Eliza Buceschi, Ionica Munteanu, Valentina Ardean și Oana Manea au fost cele mai bune jucătoare ale echipei noastre. Cristina Neagu, MVP-ul Mondialului din decembrie, a avut o prestație mai discretă, cu doar trei goluri (din 11 aruncări), cu multe pase decisive în prima repriză și ratări inexplicabile în a doua. Buceschi a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului.

Au evoluat echipele:

Danemarca: Sandra Toft, Rikke Poulsen (1 gol) — Rikke Skov, Camilla Dalby (4), Anne Mette Hansen (3), Fie Woller (2), Kathrine Heindahl (1), Simone Bohme, Pernille Holmsgaard, Mette Tranborg (3), Kristina Kristiansen (1), Anne Cecilie De La Cour, Ann Grete Norgaard (1), Trine Ostergaard (3), Louise Spellerberg (4), Stine Jorgensen (2). Selecționer: Klavs Bruun Jorgensen.

România: Paula Ungureanu, Ionica Munteanu — Aneta Udriștoiu, Gabriella Szucs, Cristina Neagu (3), Aurelia Brădeanu (1), Gabriela Perianu, Valentina Ardean-Elisei (5), Oana Manea (7), Mădălina Zamfirescu, Ana Maria Tănăsie, Eliza Buceschi (11), Florina Chintoan (2), Patricia Vizitiu, Laura Chiper (3). Selecționer: Tomas Ryde.

Au arbitrat germanii Lars Geipel și Marcus Helbig, iar spaniolul Ramon Gallego a fost observator IHF.

În primul meci al competiției, Muntenegru a dispus de Uruguay cu 34-19 (15-10).

Sâmbătă se vor juca partidele România — Uruguay (18,45) și Danemarca — Muntenegru (21,00), iar duminică sunt programate ultimele jocuri, Muntenegru — România (18,45) și Danemarca — Uruguay (21,00). Primele două clasate se califică la JO 2016.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Sport

Cele mai citite din Sport

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres