Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 16 mar /Agerpres/ - România va găzdui, în luna iunie, cea de-a IX-a ediţie a World Rugby Nations Cup, turneu care va avea loc la Bucureşti, pe Stadionul Naţional ''Arcul de Triumf'', a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele FRR, Haralmbie Dumitraş.

Potrivit acestuia, la competiţie urmează să participe un număr de şase ţări - Argentina Jaguars, Italia A, Uruguay, Namibia, România şi încă o ţară europeană, care se va stabili în funcţie de clasamentul Rugby Europe din acest sezon.

''Noi ne dorim bineînţeles să câştigăm turneul. Competiţia este un mod de a evolua al jucătorilor şi fiecare îmbracă tricoul echipei naţionale, ascultă imnul naţional, există deci o motivaţie suplimentară. Vom vedea la lucru şi jucători tineri, pe lângă cei cu experienţă, pentru că urmează meciurile-test din toamnă. Pentru noi sunt importante în special două partide, cu Uruguay şi Namibia, pentru că vor conta în clasamentul mondial. Aşteptăm cât mai multă lume la stadion'', a spus Dumitraş.

În ceea ce priveşte partidele din toamnă, preşedintele FRR a precizat că la Bucureşti vom vedea trei naţionale puternice, meciurile cu Japonia şi Fiji fiind confirmate, cea de-a treia ţară care va sosi în România urmând să se stabilească la Congresul World Rugby din luna aprilie.

Trofeul WRNC este deţinut de România, care a câştigat ediţia din anul trecut. AGERPRES/(autor: Adrian Drăguţ, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.