COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Madrid, 9 dec /Agerpres/ - Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, autorul a patru goluri pentru echipa sa, Real Madrid, în partida câştigată cu 8-0 în faţa formaţiei Malmoe FF, marţi seara pe "Santiago Bernabeu", a stabilit un nou record de goluri pentru faza grupelor Ligii Campionilor la fotbal, cu 11 reuşite.

Deţinătorul Balonului de Aur a ajuns la un total de 88 de goluri înscrise în competiţiile europene, consolidându-şi astfel poziţia de lider al clasamentului all-time al marcatorilor, în care este urmat de argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), cu 79 de goluri.

În sezonul trecut, Cristiano Ronaldo marcase 9 goluri în faza grupelor Ligii Campionilor, depăşindu-i pe deţinătorii vechiului record, olandezul Ruud Van Nistelrooy şi italianul Filippo Inzaghi, autorii a 8 goluri pentru fostele lor echipe, Manchester United (2004-2005), respectiv AC Milan (2002-2003).

În anul 2014, când Real Madrid a câştigat ultima oară trofeul Ligii Campionilor, internaţionalul portughez a stabilit un nou record pentru o ediţie a Ligii Campionilor (inclusiv fazele eliminatorii), cu un total de 17 goluri, doborând recordul de 14 goluri deţinut de Messi (2011-2012), Ruud van Nistelrooy (2002-2003) şi Jose Altafini (1962-1963).

Deşi nu traversează cel mai bun sezon al său, Cristiano Ronaldo a reuşit să marcheze până acum peste 20 de goluri pentru Real Madrid: 10 în campionatul Spaniei şi 11 în Liga Campionilor.
AGERPERS (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.