Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 31 oct /Agerpres/ - Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) şi-a exprimat "compasiunea şi solidaritatea" faţă de familiile celor afectaţi de tragedia care a avut loc la clubul Colectiv din Capitală şi a recomandat, totodată, tuturor angajaţilor şi familiilor acestora, tinerilor şi sportivilor ca, începând de luni, 1 noiembrie, să meargă şi să doneze sânge.

'Ne exprimăm solidaritatea şi compasiunea faţă de familiile celor afectaţi în evenimentele din seara trecuta. Suntem alături de ei şi îi sprijinim cu toate mijloacele de care dispunem. Fac un apel către angajaţii MTS, către tineri, liderii mişcării de tineret şi către studenţi, către sportivi, iubitori ai sportului şi familiile acestora să se prezinte, începând cu 1 noiembrie 2015, la centrele de donare de sânge pentru a sprijini eforturile de salvare şi recuperare a celor afectaţi în incendiu', a declarat Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului.

Federaţia Română de Scrimă şi-a exprimat, la rândul ei, "compasiunea faţă de victimele tragediei de vineri seara", precizând că "din păcate, printre răniţi se afla şi Alexandru Pascu, fiul doamnei Ana Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrima şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă".

"Conducerea Federaţiei Române de Scrimă, angajaţii, antrenorii şi sportivii sunt alături de doamna Ana Pascu în aceste clipe deosebit de dificile şi speră ca Alexandru şi ceilalţi oameni răniţi vineri seara să îşi revină cât mai curând", scrie FRS într-un comunicat.

Federaţia Română de Fotbal a ţinut să transmită "condoleanţe familiilor îndurerate", adăugând că "este alături de toţi cei care au avut de suferit în urma tragediei de vineri seara. Dumnezeu să îi ierte şi să îi odihnească în pace pe cei dispăruţi dintre noi!"

Şi Liga Profesionistă de Fotbal şi-a manifestat "durerea la aflarea veştii că mai mulţi tineri şi-au pierdut viaţa vineri seara, într-un tragic accident, provocat de un incendiu, la clubul Colectiv din Bucureşti. "Liga Profesionista de Fotbal transmite sincere condoleanţe familiilor îndoliate şi îşi exprimă compasiunea faţă de toţi cei care au avut de suferit în urma incendiului de o asemenea gravitate", precizează LPF.

FC Dinamo Bucureşti şi suporterii clubului din Ştefan cel Mare "sunt alături de familiile tinerilor care şi-au pierdut viaţa, aseară, într-un tragic accident, provocat de un incendiu la clubul Colectiv din Capitală". Alb-roşii adaugă că "toată suflarea dinamovistă îşi exprimă susţinerea pentru familiile celor dispăruţi şi transmite pe această cale sincere condoleanţe!"

Echipa de fotbal FC Voluntari, împreună cu staff-ul tehnic al acesteia, îşi declară "întreaga compasiune şi solidaritate faţă de victimele tragediei petrecute aseară in Clubul Colectiv din Bucureşti" şi anunţă că jucătorii urmează să doneze sânge pentru salvarea răniţilor.

"Pentru a ajuta în mod concret, echipa de fotbal FC Voluntari şi staff-ul tehnic vor merge să doneze sânge, pentru a-i salva pe tinerii răniţi în incendiu. FC Voluntari transmite sincere condoleante familiilor îndoliate şi îşi exprimă speranţa că vieţile celor răniţi vor fi salvate. FC Voluntari îi îndeamnă pe colegii lor sportivi să le urmeze gestul. Acum, fiecare picătură de sânge contează", precizează clubul ilfovean într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.