Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 mar /Agerpres/ - Ediţia a 17-a a Cupei Dojokan, organizată de Federaţia Română de Karate WKC, sâmbătă şi duminică, la Aiud, este deschisă tuturor cluburilor din România, nu numai sportivilor acestei federaţii.
''Edilii oraşului Aiud, autorităţile locale, SC Macavei Deak şi organizatorul CS Dojokan Aiud şi-au unit eforturile pentru organizarea acestei competiţii în care sportivii participanţi vor oferi publicului un real spectacol de arte marţiale'', se arată într-un comunicat remis AGERPRES.
Competiţia serveşte ca baza primară de selecţie a lotului lărgit din care va fi desemnat lotul ce va participa la Campionatul European de la Verona (Italia).
Cei peste 400 de sportivi participanţi la aceasta ediţie a Cupei Dojokan vor fi premiaţi pentru rezultatele lor cu diplome, medalii şi cupe.
"Cluburile ce vor ocupa primele locuri pe podium vor fi recompensate financiar pentru rezultatele obţinute de sportivii lor", au anunţat sponsorii, prin intermediul organizatorului concursului, Nicolae Crăciun, preşedintele CS Dojokan.
Competiţia va începe sâmbătă 22 martie, la ora 09,00, cu categoriile copiilor cu vârste între 7 şi 14 ani şi va continua duminică 23 martie cu categoriile cadeţilor, juniorilor şi seniorilor, accesul spectatorilor la întreceri fiind liber.
În cadrul competiţiei de la Aiud, antrenorii federali ai FRK WKC au misiunea de a supraveghea atent sportivii Cosmin Stanciu, Liviu Dodoc, Eva Kerekes, Sonia Creţ, Răzvan Udrea şi Robert Kertesz, componenţi ai lotului naţional FRK WKC, care pe 28 şi 29 martie vor participa în calitate de invitaţi de onoare la competiţia internaţională "Malta Open". Delegaţia României pentru acest eveniment va fi însoţită de Adrian Gherman, vicepreşedinte FRK WKC şi şef al arbitrilor WUKF, care a fost invitat în echipa de arbitraj a competiţiei.
AGERPRES (AS - editor: Mihai Ţenea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.