COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Melbourne, 26 ian /Agerpres/ - Elveţianul Stanislas Wawrinka a câştigat ediţia din acest an a Openului Australiei la tenis, învingându-l în finală, cu 6-3, 6-2, 3-6, 6-3, pe spaniolul Rafael Nadal, numărul unu mondial, duminică la Melbourne.
Cap de serie nr.8 la acest turneu, Wawrinka şi-a trecut în palmares primul titlu de Mare Şlem, profitând însă şi de faptul că Nadal nu a putut evolua la capacitatea sa obişnuită, din cauza durerilor de spate care i-au influenţat vizibil jocul.
Tenismanul din "Ţara Cantoanelor", în vârstă de 28 ani, a obţinut cu această ocazie prima sa victorie în faţa lui Nadal, după ce jucătorul iberic reuşise să câştige toate cele 12 partide precedente.
Rafael Nadal (27 ani) spera să obţină la Melbourne cel de-al 14-lea său titlu de Mare Şlem, pentru a-l egala astfel pe americanul Pete Sampras şi a deveni al treilea tenisman din istorie care câştigă de cel puţin două ori cele patru turnee de Mare Şlem, după Roy Emerson şi Rod Laver
AGERPRES (editor: Mihai Dragomir)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.