Modifică dimensiunea fontului:
* Căpitanul naţionalei de fotbal a României, Vlad Chiricheş, a votat pentru Cristiano Ronaldo, în timp ce selecţionerul Victor Piţurcă l-a preferat pe Lionel Messi, în ancheta pentru desemnarea câştigătorului ''Balonului de Aur'' pe 2013, trofeu care i-a revenit lui Ronaldo, luni seara, în cadrul Galei FIFA de la Zurich. Chiricheş, fundaşul echipei Tottenham, l-a pus pe Ronaldo (Real Madrid) pe primul loc, urmat de Franck Ribery (Bayern Munchen) şi de Zlatan Ibrahimovic (PSG). Piţurcă l-a preferat pe Leo Messi (Barcelona), în faţa lui Ronaldo şi a olandezului Arjen Robben (Bayern).
* Atacantul român Adrian Mutu şi-a reziliat luni contractul cu clubul francez de fotbal AC Ajaccio, potrivit site-ului oficial al grupării corsicane, care precizează că şi fundaşul Ştefan Popescu şi-a reziliat înţelegerea.
* Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (N. 21) a fost învinsă de neozeelandeza Marina Erakovic, cu 6-4, 7-6 (6), marţi, la Melbourne, în manşa inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
* Gala Campionilor Federaţiei Române de Karate WKC va avea loc în data de 18 ianuarie (ora 17,00), la Turda, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. ''Federaţia Română de Karate WKC începe în forţă anul sportiv 2014, prin două evenimente devenite tradiţionale în calendarul competiţional al FRK WKC'', pe lângă Gala Campionilor FRK WKC, Sala Şcolii ''Gheorghe Bariţiu'' găzduind şi Cupa Federaţiei.
* Cea de-a doua etapă din circuitul Cupei Mondiale de escaladă pe gheaţă va avea loc, în perioada 15-18 ianuarie, la baza pârtiei Kalinderu din staţiunea prahoveană Buşteni, în competiţie fiind înscrişi, până în acest moment, peste 80 de sportivi.
* Echipa de rugby "U" Cluj s-a reunit, luni, la baza din Parcul Sportiv "Iuliu Haţieganu" şi a demarat pregătirile pentru sezonul competiţional 2014. La reunirea lotului au fost prezenţi şi cei trei sportivi achiziţionaţi în această iarnă, Florin Nistor, Nicu Manolachi şi Ionuţ Simion.
* Atacantul portughez Cristiano Ronaldo (Real Madrid) a declarat luni, ]n Gala FIFA de la Zurich, că al doilea "Balon de Aur" câştigat este "special", pentru că îl aştepta de mult timp. "Este un moment mare în cariera mea. Îmi doream să câştig acest trofeu de mult timp şi sunt fericit, pentru că am muncit mult pentru asta. Este al doilea meu 'Balon de Aur', dar acesta este special. Am avut alături familia, fiul meu, clubul meu şi am fost foarte emoţionat. Este ceva unic. De asemenea, este o mare onoare că am concurat cu mari jucători precum Messi şi Ribery. Iar cum eu sunt o persoană care iubeşte competiţia, este o mare mândrie că am jucat împotriva lor, atât la echipa de club, cât şi la naţională, dând întotdeauna maximum din mine. Noi toţi ne dorim să fim întotdeauna cei mai buni şi este un lucru bun pentru mine, pentru ei şi pentru fotbal în general", a declarat vedeta echipei Real Madrid.
* Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), francezul Michel Platini, s-a declarat "foarte dezamăgit" pentru compatriotul său Franck Ribery, apreciind că neluarea în calcul a palmaresului pune "probleme", adăugând că "un mic ceva s-a schimbat în 'Balonul de Aur' de când a trecut la FIFA", luni, într-un interviu acordat postului de radio L'Equipe 21.
* Nadine Angerer, portarul naţionalei feminine de fotbal a Germaniei, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului 2013, luni seara, la Zurich, în cadrul Galei organizate de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) şi revista France Football.
* Atletul cubanez Dayron Robles, campion olimpic la Beijing în proba de 110 m garduri, exclus de Federaţia naţională de specialitate pentru indisciplină, a anunţat că se va înscrie la Campionatele de atletism ale Cubei din luna martie pentru a reprezenta... Guantanamo, oraşul său natal, informează AFP.
* Ministrul chilian al Sporturilor, Gabriel Ruiz-Tagle Correa, a respins luni afirmaţiile arheologilor chilieni, care susţin că trecerea caravanei Raliului auto-moto Dakar 2014 prin această ţară va provoca pagube importante unor situri istorice.
* Echipele Croaţiei şi Franţei, două dintre favorite, au debutat cu dreptul la Campionatul European de handbal masculin - EURO 2014, prin victorii clare obţinute luni. Croaţia, care nu are niciun titlu în palmares, în ciuda celor două finale (2008 şi 2010), s-a impus categoric, cu 33-22, în faţa formaţiei Belarus, care a fost lipsită de vedeta sa, Serghei Rutenka. Franţa a dispus de Rusia cu 35-28, dar diferenţa s-a făcut în prima repriză (19-14).
* Echipajul format din Nasser Al-Attiyah (Qatar) şi Lucas Cruz (Spania), la bordul unui Mini, s-a impus în etapa a opta a Raliului Dakar 2014, la secţiunea auto, cronometrat pe 302 km (510 km de legătură) cu timpul de 2 h 32 min 37 sec, între localităţile Uyuni (Bolivia) şi Calama (Chile). AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.