Modifică dimensiunea fontului:
* Halterofilul Adrian Ghişoiu, legitimat la CSM Braşov, a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului în judeţul Braşov şi a fost premiat cu suma de 2.500 de lei de către Consiliul Judeţean Braşov. Ghişoiu, vicecampion european de tineret, triplu campion naţional la seniori, dublu campion naţional la tineret şi locul trei la Campionatul Naţional de tineret, este antrenat de Ludovic Orban, care a fost premiat şi el cu 2.500 de lei.
* Circa 650 de sportivi din 12 ţări vor participa, la Cluj-Napoca, în perioada 14-15 decembrie la Cupa Campionilor Europeni la karate WUKF, ultimul eveniment din calendarul competiţional pe acest an al Federaţiei Române de Karate WKC. Competiţia, ajunsă la ediţia a patra, va avea loc în Sala Sporturilor ''Horia Demian'' din Cluj-Napoca, fiind organizată de FRK WKC şi CS Politehnica Cluj-Napoca.
* Promotorul Eduard Irimia şi doi cunoscuţi luptători ai circuitului Superkombat, Ionuţ Iftimoaie şi Alexandru Lungu, vor împărţi cadouri familiilor sinistrate din urma inundaţiilor din aceasta toamnă, din comuna Costache Negri (judeţul Galaţi), potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Evenimentul face parte din campania umanitară 'Fight for Galaţi' şi va avea loc joi 12 decembrie, începând cu ora 14,00, în faţa Primăriei comunei Costache Negri, fiind derulat împreună cu Asociaţia umanitară ''Noi iubim viaţa''.
* Pandurii Tg. Jiu şi Concordia Chiajna au urcat în clasamentul all-time al primului eşalon fotbalistic al ţării, după rezultatele înregistrate în etapa a 17-a a Ligii I, ultima a turului. CS Pandurii a urcat pe locul 33 în ierarhia all-time, depăşind-o pe Juventus Bucureşti, în timp ce Concordia Chiajna a săltat două locuri, până pe 56, depăşindu-le pe Foresta Fălticeni şi Minerul Lupeni, informează Comisia de Statistică şi Istorie a Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
* Doi tineri jucători francezi de tenis, Alexandre Massa (20 ani) şi Yanais Laurent (21 ani), au obţinut luni din partea justiţiei elene punerea lor în libertate după două luni de detenţie provizorie în cadrul unui presupus viol a unei jucătoare americane cu ocazia unui turneu la Atena, a anunţat unul din avocaţii celor doi. Cei doi tenismeni francezi, precum şi un alt francez, un român şi un german (respectiv un antrenor de fitness, coregraf şi un antrenor de tenis), fuseseră plasaţi în detenţie provizorie după denunţarea faptelor, precizează AFP.
* Numărul echipelor din campionatul de fotbal al Bulgariei ar trebui redus la 10, faţă de 14 câte sunt în prezent, pentru a creşte calitatea jocurilor şi a elimina "meciurile inutile", a declarat luni unul dintre proprietarii campioanei en titre Ludogoreţ Razgrad, anunţă Reuters, citată de AGERPRES. Până în acest sezon, prima divizie a campionatului Bulgariei se disputa cu 16 echipe, iar federaţia a decis deja ca din stagiunea viitoare numărul acestora să fie redus la 12.
* Citroen Racing va fi prezentă în sezonul viitor în Campionatul Mondial de raliuri (WRC) cu doi piloţi noi, britanicul Kris Meeke şi norvegianul Mads Ostberg, a anunţat luni seara echipa franceză.
* Piloţii vor avea acelaşi număr pe toată durata carierei lor în Formula 1, cu excepţia campionului mondial en titre, iar costurile vor fi controlate începând din 2015, au decis luni echipele. Ultima cursă a sezonului, ce va avea loc la Abu Dhabi în 2014, va permite distribuirea unui număr dublu de puncte în clasamentele piloţilor şi constructorilor. Aceasta va permite menţinerea interesului campionatului până la finele sezonului, cu excepţia cazului în care Sebastian Vettel îşi continuă parcursul de excepţie din 2013.
* Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona va alege în prima jumătate a lunii ianuarie între proiectele de construcţie a unui nou stadion sau de renovare a arenei actuale, Camp Nou, înainte de a supune opţiunea aleasă fanilor printr-un referendum. "Este vorba de două proiecte între care nu am ales încă, dar în orice caz, stadionul Barcelonei va avea o capacitate de 105.000 spectatori (faţă de 99.354 în prezent) şi va fi în întregime acoperit", a explicat purtătorul de cuvânt al clubului, Toni Freixa, într-o conferinţă de presă ce a urmat unei reuniuni a consiliului de administraţie.
* Campioana Scoţiei la fotbal, Celtic Glasgow, a decis că 128 de fani ai săi au interdicţie de a fi prezenţi la meciurile de acasă şi din deplasare ale echipei, în aşteptarea anchetei vizând incidentele de la jocul de vineri de pe terenul lui Motherwell, informează Reuters, citată de AGERPRES.
* Vicepreşedintele Comisiei Europene, Viviane Reding, a anunţat luni pe contul său de Twitter că nu va merge "cu siguranţă" la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci din cauza restricţiilor impuse minorităţilor din Rusia, informează AFP. "Nu voi merge cu siguranţă la Soci atât timp cât minorităţile vor fi tratate în modul în care sunt tratate astăzi prin legislaţia rusă", a scris doamna Reding, care este şi comisar responsabil pe Justiţie şi Drepturi fundamentale.
* Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat luni că aproape 1,2 milioane de cereri de bilete pentru Cupa Mondială de anul viitor au fost înregistrate în primele 24 de ore după ce a început a doua etapă a punerii în vânzare a tichetelor.
* Violenţele survenite duminică între suporteri la un meci din campionatul de fotbal al Braziliei "nu se vor produce pe durata Cupei Mondiale din 2014", a asigurat luni Andrei Rodrigues, secretar special pentru siguranţă şi securitate la marile evenimente, informează AFP.
* Un afiş al organizaţiei ecologiste Greenpeace împotriva forajelor grupului petrolier Gazprom în regiunea arctică a fost desfăşurat luni în cadrul unei conferinţe de presă a clubului Real Madrid înaintea meciului din Liga Campionilor de la Copenhaga, perturbându-i pe antrenorul Carlo Ancelotti şi fundaşul Pepe, informează AFP. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.