COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic
Atacantul formaţiei turce Bursaspor, Bogdan Stancu, a decis să pună capăt carierei internaţionale de la prima reprezentativă a României, anunţă site-ul FRF.
Jucătorul a transmis miercuri o scrisoare deschisă Federaţiei în care îşi explică decizia, subliniind că doreşte să acorde mai multă timp familiei sale şi clubului la care evoluează în prezent.
''Cu un profund sentiment de regret doresc să anunţ, prin această scrisoare deschisă, retragerea mea de la Echipa Naţională a României. Recunosc, nu mi-a fost uşor să iau această decizie, dar am considerat că a venit momentul să mă concentrez mai mult asupra carierei de jucător al clubului cu care am contract în prezent şi, mai ales, să acord mai mult timp familiei mele. Doresc, desigur, să mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care au fost alături de mine în perioada în care am făcut parte din Echipa Naţională a României. Mulţumirile mele sunt adresate, în egală măsură, Federaţiei Române de Fotbal, staff-ului tehnic, antrenorilor, cât şi colegilor de echipă. Voi continua să fiu cu sufletul alături de colegii mei şi de tot ce înseamnă echipa reprezentativă a României'', a scris Stancu.
Selecţionerul Cosmin Contra a menţionat, la rândul său, că retragerea lui Bogdan Stancu este o pierdere pentru lotul tricolorilor.
"Bogdan este o pierdere importantă pentru echipa naţională. Îi mulţumim pentru tot ce a reuşit în tricoul naţionalei. Am avut o discuţie cu el în cantonamentul din Antalya al echipei lui de club la care a participat şi antrenorul său, Paul Le Guen, în care am încercat să-l convingem să se răzgândească. Îi dorim succes pe mai departe la echipa sa de club!", a arătat Contra.
Stancu, 30 de ani, a strâns 52 de selecţii pentru tricolori, el reuşind să marcheze de 14 ori. Şi-a început cariera la lot în anul 2010, debutul său fiind într-un meci contra Turciei, pe 11 august 2010. Ultima partidă a sa în tricoul echipei naţionale a fost consemnată împotriva naţionalei Muntenegrului, pe 4 septembrie 2017, în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia.
El a fost autorul celor două goluri ale naţionalei României la EURO 2016, ambele din penalty, în partidele cu Franţa şi Elveţia.
În România, Bogdan Stancu a evoluat pentru Dacia Mioveni, FC Argeş Piteşti, Unirea Urziceni, Steaua Bucureşti, iar în afara ţării pentru Galatasaray, Orduspor, Genclerbirligi. AGERPRES/(AS- autor: Adrian Drăguţ, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |