Internaţionalul român Dennis Man a marcat golul prin care nou-promovata Parma a remizat cu Fiorentina, 1-1, sâmbătă, pe teren propriu, în prima etapă din noul sezon al primei ligi italiene de fotbal.
Man a deschis scorul în min. 22, dar echipa viola a egalat după pauză, prin Biraghi (75).
Dennis Man a jucat 65 de minute la Parma, la fel ca Valentin Mihăilă.
Campioana Inter Milano a scăpat printre degete victoria în deplasare, cu Genoa, 2-2, după ce gazdele au egalat in extremis prin Messias (90+5). Vogliacco (20) a deschis scorul pentru genovezi, în timp ce pentru Inter a punctat Marcus Thuram (30, 82).
AC Milan a evitat cu şansă eşecul pe teren propriu, remizând cu Torino, 2-2. Alvaro Morata (89) şi Okafor (90+5) au înscris pentru rossoneri, după ce Torino a avut 2-0, prin autogolul lui Malick Thiaw (30) şi reuşita lui Duvan Zapata (68).
Empoli a terminat nedecis cu Monza, 0-0.
Duminică sunt programate partidele Bologna - Udinese, Hellas Verona - Napoli, Lazio Roma - Venezia, Cagliari - AS Roma, iar luni se vor juca meciurile Lecce - Atalanta Bergamo şi Juventus Torino - Como.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |