

Asociaţia Forţa Fermierilor va organiza miercuri, 26 mai 2021, un marş de protest al tractoarelor în jurul Palatului Parlamentului, tema acţiunii fiind subfinanţarea cronică a sectorului, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.
"Principala solicitare a fermierilor este de a pune agricultura naţională între priorităţile strategice ale acestui an şi este adresată tuturor parlamentarilor din actuala majoritate şi liderilor politici ai partidelor la putere. Tema acţiunii de protest va fi: 'Guvernanţilor, cu ce v-au greşit fermierii? Subfinanţare cronică: Agricultura, lovită din toate părţile!'. Membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor îşi propun ca prin acest protest public să oprească bătaia de joc la care este supus sectorul agroalimentar: subvenţii de la bugetul naţional înjumătăţite faţă de 2020, întârzierea demarării noilor sesiuni de depunere a proiectelor europene, blocajul financiar din sectorul creşterii bovinelor, colapsul sectorului de creştere a porcinelor, problemele noi din sectorul creşterii păsărilor, renunţarea la programul Tomata, excluderea investiţiilor în irigaţii şi a celor opt depozite regionale din PNRR, riscul de insolvenţă pentru fermierii afectaţi de secetă în 2020 din cauza neacordării despăgubirilor, lipsa unei consultări reale cu fermierii pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor precizează că protestul de miercuri este autorizat de către Primăria Municipiului Bucureşti.
"Acest protest este al tuturor fermierilor români, fie că sunt din sectorul vegetal, fie că sunt din zootehnie. Subfinanţarea cronică a agriculturii este o problemă la nivelul întregii ţări. Vorbim de securitatea alimentară a României şi de viitorul satului românesc. Toţi fermierii care doresc să vină la acest protest sunt bineveniţi, este important ca mediul asociativ din agricultură să vorbească pe o singură voce. Am ales ca loc al protestului Palatul Parlamentului pentru că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, conform Constituţiei. Iar aceşti fermieri, cărora le-a ajuns cuţitul la os, sunt parte a poporului român şi hrănesc acest popor, iar semnalul lor de alarmă trebuie ascultat şi, mai departe, găsite soluţii pentru rezolvarea problemelor din agricultură", a spus Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.
Potrivit sursei citate, revendicările membrilor Asociaţiei Forţa Fermierilor nu au conţinut politic. "Respectăm actuala majoritate parlamentară, îi vom cere doar, răspicat, să îi respecte pe fermierii români şi, deopotrivă, pe consumatorii români. Nu vom permite niciun moment, la protestele ce vor fi organizate, transmiterea de mesaje politice, indiferent că vor veni de la Putere sau din Opoziţie", se mai spune în comunicat.
Asociaţia Forţa Fermierilor a organizat, în 18 şi 22 februarie 2021, două acţiuni de pichetare a sediului Ministerului Agriculturii pentru a protesta public împotriva neincluderii în Legea Bugetului de Stat din acest an a despăgubirilor de secetă, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros.
"Asociaţia Forţa Fermierilor, acţionând sub sloganul 'Agricultura în ofensivă', este cea mai dinamică organizaţie profesională din sectorul agroalimentar, care nu acceptă jumătăţile de măsură în reprezentarea intereselor legitime ale membrilor săi. Asociaţia Forţa Fermierilor se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate şi de regiune geografică", se mai precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Asociatia Forta Fermierilor / Facebook.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |