Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tulcea, 6 mar /Agerpres/ - Toate focarele de gripă aviară identificate în ultimele trei luni în judeţul Tulcea au fost închise, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Mitică Tuchilă.

"Toate focarele de gripă aviară din judeţ sunt declarate închise la ora actuală. Despăgubirile pentru păsările sacrificate vor fi acordate după aprobarea bugetului din acest an", a precizat directorul Tuchilă.

Dosarele privind acordarea despăgubirilor pentru proprietarii păsărilor sacrificate ca măsură de prevenire a răspândirii gripei aviare au fost semnate, potrivit sursei, de toţi factorii decidenţi.

"Nu pot să vă spun valoarea totală a despăgubirilor care vor fi acordate, dar îmi amintesc că valoarea totală a pagubelor care trebuie să fie acordate în cazul primul focar de gripă aviară din judeţ este de circa 4.200 de lei", a mai spus directorul DSVSA.

În satul Pardina, din comuna omonimă situată în Delta Dunării, la finele anului trecut, 31 de găini şi curci dintr-o gospodărie privată au murit în două zile consecutive, medicii veterinari sacrificând ulterior 169 de păsări pentru a preveni răspândirea virusului H5N8. Acest focar a fost închis luna trecută.

Ulterior, alte suspiciuni de gripă aviară au fost identificate şi confirmate în gospodării particulare din satele Crişan, Periprava şi CA Rosetti, precum şi în oraşul Sulina, toate localităţi din Delta Dunării.

Gripa aviară este o boală infecţioasă produsă de un virus care poate afecta peste 50 de specii de păsări domestice şi păsări sălbatice. Rezervorul natural de virus îl reprezintă păsările migratoare şi în special păsările acvatice. Boala se transmite prin contact direct de la păsările sălbatice infectate cu virusul influenţei aviare, contact cu cadavre de păsări, secreţii şi excreţii şi prin contact indirect prin intermediul apei, furajelor, echipamentelor, adăposturilor, mijloacelor de transport care au fost contaminate. AGERPRES/(AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Dănuţ Puşcaşu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.