COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 8 iunie, ora 14 – 9 iunie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 08-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 09-06-2025 Intre 01:40 si 02:40 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină de dimensiuni medii. in Județul Timiş; COD GALBEN: 09-06-2025 Intre 01:25 si 02:30 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD PORTOCALIU: 09-06-2025 Intre 01:20 si 02:20 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină de dimensiuni medii. in Județul Timiş;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 feb /Agerpres/ - Ministerul Mediului a desemnat Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti (APNV) pentru administrarea parcului cu acelaşi nume, în asociere cu Primăria Generală a Capitalei (PMB) şi în parteneriat cu alte 12 instituţii de profil.

"În urma evaluării Comisiei de atribuire de la Ministerul Mediului, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti a primit administrarea Parcului Natural Văcăreşti. Aşteptăm să semnăm contractul de administrare cu Ministerul Mediului, să punem în practică primele măsuri, conform legii, pentru că legea ariilor naturale protejate e foarte clară în acest sens, respectiv: înfiinţarea Administraţiei Parcul Natural Văcăreşti, o nouă instituţie cu personalitate juridică pe care trebuie să o înfiinţăm în termen de şase luni; elaborarea planului de măsuri pentru conservarea Parcului Natural Văcăreşti, în termen de nouă luni de la semnarea contractului de administrare, şi demararea primelor proceduri pentru elaborarea planului de management al ariei naturale protejate, care reprezintă 'constituţia' Parcului Natural Văcăreşti, un document foarte important, care va fi elaborat în doi ani de la semnarea contractului de administrare, document cu o valoare de zece ani şi care va include obiectivele de protecţie, conservare, educaţie, vizitare şi, în general, administrare a Parcului Natural Văcăreşti", a precizat directorul executiv al APNV, Dan Bărbulescu, pentru AGERPRES.

El a menţionat că, dincolo de aceşti paşi administrativi, pe care asociaţia îi va pune în practică împreună cu partenerii săi, printre care şi Primăria Generală, vor fi luate o serie de măsuri privind protecţia şi paza zonei respective, dar şi monitorizarea speciilor şi habitatelor.

"În tot acest timp, noi suntem responsabili de ce se întâmplă în parc şi vom încerca încă din prima zi de la semnarea contractului de administrare să demarăm operaţiuni de protecţie, pază - foarte importantă în parc, pentru că în momentul de faţă parcul nu este păzit - şi acţiuni de protecţie, monitorizare a speciilor şi habitatelor, astfel încât să începem să ne punem în practică viziunea noastră pentru Parcul Natural Văcăreşti, respectiv o zonă dedicată conservării naturii, protecţiei mediului, educaţiei şi turismului sustenabil", a adăugat Dan Bărbulescu.

Contractul de administrare ar putea fi semnat săptămâna aceasta, în condiţiile în care de la anunţarea rezultatelor evaluării trebuie să mai treacă două zile pentru rezolvarea eventualelor contestaţii, a menţionat directorul executiv al APNV.

Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti a depus dosarul de administrare în parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei, după ce un acord în acest sens a fost votat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe 21 decembrie 2016.

"Alături de Primăria Generală a Capitalei, mai avem încă 12 parteneri: facultăţi, institute de cercetare, organizaţii neguvernamentale. Am reuşit să adunăm pentru acest moment foarte important un consorţiu de capacităţi care să ne ofere capacitate ştiinţifică, financiară şi administrativă, atât de necesare pentru a administra Parcul Natural Văcăreşti", a precizat Bărbulescu.

APNV a luat fiinţă în anul 2014 cu scopul înfiinţării PNV şi al conservării peisajului şi biodiversităţii acestuia.

Actualul amplasament al Lacului Văcăreşti reprezintă o arie naturală cu o suprafaţă de 183 de hectare, situată în sectorul 4, unde s-a dezvoltat un ecosistem natural specific unei delte cu numeroase canale, bălţi, zone mlăştinoase, alimentate de ape subterane ce au favorizat dezvoltarea unei vegetaţii bogate, cu sute de specii de plante, precum şi existenţa a peste 90 de specii de păsări şi mamifere.

Pe 11 mai 2016, prin hotărâre de Guvern, zona a fost declarată parc natural, instituindu-se regimul de arie naturală protejată. Pe 9 decembrie, fostul ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, a anunţat demararea procedurilor de atribuire în administrare a 11 arii naturale protejate, printre care şi Parcul Natural Văcăreşti. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.