COD GALBEN: 02-05-2025 ora 10 Intre 10:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 21 ian /Agerpres/ - Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a intervenit sâmbătă dimineaţă, de la ora 7,30, pe plajă la Mamaia, pentru a recupera de la limita mării un corp metalic din aluminiu ce pare a fi motor de aeronavă.

Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, a declarat pentru AGERPRES că împuternicitul la comanda ISU Dobrogea, colonelul Daniel Gheorghe Popa, l-a informat, că, deşi iniţial s-a crezut că este vorba despre un rezervor exterior suplimentar pentru aeronave, după recuperarea componentei aeronautice se pare că ar fi vorba despre un echipament pentru propulsarea aeronavelor.

"Mi-a spus că pare mai degrabă a fi vorba despre un motor de avion, dar că nu se pot face speculaţii pe această temă şi că este aşteptată o comisie a Autorităţii Aeronautice Civile şi specialişti militari pentru a examina corpul recuperat din mare", a precizat Adrian Nicolaescu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă, a explicat, pentru AGERPRES, că piesa metalică recuperată din mare, sâmbătă dimineaţa, are un diametru de aproximativ 500 cm, lungimea de 1.500 cm şi greutatea de aproximativ 400 kg, fiind construită din plăci dintr-un aliaj de aluminiu, îmbinate prin nituire.

"Corpul metalic era adânc înfipt în nisip, la limita dintre plajă şi apa mării şi echipa de intervenţie pirotehnică a lucrat aproximativ două ore pentru a-l scoate la suprafaţă din nisipul îngheţat. Ulterior, echipamentul a fost transportat şi depozitat în incinta unităţii din Constanţa, unde va fi expertizat de specialiştii în aeronautică, înainte de a fi prezentat presei, după cum s-a dispus", a afirmat Anca Chiriţă. AGERPRES/(AS - autor: Dan Mihăescu, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.