Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 20 ian /Agerpres/ - Aproape un sfert dintre părinţii care utilizează reţelele de socializare recunosc faptul că le-au fost afectate relaţiile cu proprii copii, după ce au fost văzuţi în ipostaze compromiţătoare în pozele postate online, în timp ce relaţiile cu familia, prietenii şi colegii sunt din ce în ce mai distante, ca efect al comunicării prin intermediul internetului, reiese dintr-o cercetare realizată de Kaspersky Lab, dată publicităţii vineri.
Potrivit specialiştilor, peste o cincime dintre părinţi susţin că relaţiile cu copiii lor au fost afectate negativ după ce aceştia i-au văzut în ipostaze compromiţătoare în social media. În schimb, doar 14% dintre părinţi spun că au fost deranjaţi de comportamentul online al copiilor lor.
De asemenea, 16% dintre utilizatori au spus că relaţia cu partenerul de viaţă le-a fost afectată, pentru că au fost văzuţi într-o situaţie compromiţătoare în social media.
'Având în vedere tendinţa de a încărca fotografii cu ei înşişi sau cu alţii sub influenţa alcoolului sau sumar îmbrăcaţi, pentru a obţine un număr mai mare de aprecieri, este evident că reţelele de socializare pot afecta relaţiile din mediul offline ale utilizatorilor. Dar dacă ne-am aştepta ca părinţii să nu aprobe comportamentul online al copiilor lor, în realitate este invers. Relaţiile cu familia, prietenii şi colegii se schimbă pe măsură ce oamenii comunică faţă în faţă tot mai puţin, ca efect al reţelelor de socializare', notează realizatorii studiului.
Statistica celor de la Kaspersky arată, totodată, că o treime dintre utilizatori au spus că acum comunică mai puţin cu părinţii lor (31%), cu copiii (33%), cu partenerii (23%) şi cu prietenii (35%), 'pentru că îi pot vedea şi comunica cu ei prin intermediul social media'.
'Chiar dacă studiul arată că reţelele de socializare pot ajuta la rezolvarea unor bariere cum sunt cele puse de timp şi de distanţă, ele nu îi fac totdeauna fericiţi pe oameni. Le pot afecta relaţiile cu ceilalţi şi îi lasă cu un gust amar, pentru că îşi compară mereu vieţile cu ale celorlalţi. Goana după aprecieri şi validare socială îi determină pe utilizatori să dezvăluie tot mai multe informaţii private pe platformele de socializare, punându-se în pericol pe ei înşişi, dar şi pe ceilalţi: prieteni, familie şi colegi. Pentru cei care decid să renunţe la conturile din reţelele de social media, găndul că îşi vor pierde toate amintirile digitale, inclusiv fotografiile şi interacţiunile poate fi dificil de acceptat. Pentru a se proteja pe ei şi relaţiile cu ceilalţi, oamenii trebuie să fie mai precauţi şi mai bine informaţi, în legătură cu lucrurile pe care le dezvăluie în social media. Acest lucru îi va ajuta să diminueze riscurile digitale şi să evite afectarea relaţiilor din lumea reală', se arată în cercetarea de specialitate.
Kaspersky Lab este o companie globală de securitate cibernetică, fondată în anul 1997, ce are în portofoliu, la ora actuală, peste 400 de milioane de utilizatori individuali şi 270.000 de companii - client.AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.