Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 7 ian /Agerpres/ - Ministerul Educaţiei Naţionale solicită inspectoratelor şcolare judeţene să monitorizeze situaţia unităţilor de învăţământ din zonele afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile, astfel încât deciziile privind suspendarea cursurilor să fie luate la nivel local cu maximă operativitate.

Ministerul Educaţiei precizează într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES că deciziile privind suspendarea cursurilor trebuie să ţină cont de evoluţia vremii, de siguranţa elevilor şi a profesorilor şi de asigurarea condiţiilor proprii desfăşurării orelor de curs.

"Inspectoratele şcolare judeţene vor colabora cu autorităţile locale şi vor informa părinţii, elevii şi cadrele didactice, prin toate mijloacele de comunicare pe care le au la dispoziţie, cu privire la susţinerea sau suspendarea procesului didactic în perioada imediat următoare", se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, în învăţământul superior întreruperea temporară a activităţii rămâne exclusiv la latitudinea conducerilor universităţilor, în virtutea autonomiei acestora.

Ministerul Educaţiei Naţionale recomandă tuturor studenţilor să consulte paginile de internet ale universităţilor în care studiază pentru a obţine informaţiile necesare. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.